Sunday, July 31, 2011

S-a lansat noua colectie de imbracaminte Camelicious & Cocoon wear

Nonconformista si extravaganta, colorata si copilaroasa, unica si atragatoare, creativa si independenta, aceasta este femeia Camelicious.


Noua colectie de imbracaminte "Camelicious" poate fi gasita pe blogul dedicat special "Camelicious & Cocoon wear":
http://cocoon-wear.blogspot.com/2011/07/romantic-ruffles-fuchsia-romantic.html?spref=fb

S-a lansat noua colectie de imbracaminte Camelicious & Cocoon wear

Nonconformista si extravaganta, colorata si copilaroasa, unica si atragatoare, creativa si independenta, aceasta este femeia Camelicious.


Noua colectie de imbracaminte "Camelicious" poate fi gasita pe blogul dedicat special "Camelicious & Cocoon wear":
http://cocoon-wear.blogspot.com/2011/07/romantic-ruffles-fuchsia-romantic.html?spref=fb

Saturday, July 30, 2011

Legea oglindirii

“Exteriorul reflectă interiorul. Ce înseamnă că exteriorul reflectă interiorul? Inseamnă că lumea în care trăim este un fel de oglindă gigantică, oglindă care reflectă mereu aspecte sau părţi din noi înşine; înseamnă că toţi oamenii pe care îi atragem în vieţile noastre sau de care suntem atraşi oglindesc aspecte necunoscute, negate sau neasumate de noi înşine. Funcţionarea acestei legi exclude întâmplarea! In câteva tradiţii spirituale care au intuit-o se repetă aproape obsesiv că nimic nu este întâmplător. Accidentele, coincidenţele, evenimentele neaşteptate apar astfel numai datorită ignoranţei noastre. Mai exact, datorită incapacităţii notorii a minţilor noastre de a subîntinde ansamblul tuturor factorilor, fizici şi nonfizici, care concură la naşterea unui eveniment, la producerea unui fenomen sau a unei întâlniri. Lumea pare a fi dominată de hazard când, în realitate, este expresia unei armonii incredibile, o potrivire la microsecundă sau nanometru a tot ceea ce se mişcă, fie acestea particule sau unde de energie.
Experienţele spirituale la vârf trăite de oameni din cele mai diverse timpuri şi culturi sprijină această idee; în “This Is lt”, Alan Watts a rezumat minunat această afirmaţie: “Cel care se află în această stare a conştiinţei este copleşit de certitudinea că Universul, aşa cum este perceput în acel moment, este aşa cum trebuie să fie… Mintea este atât de uimită de evidenta şi desăvârşita potrivire a lucrurilor, aşa cum sunt ele, încât nu mai poate găsi cuvinte pentru a exprima perfecţiunea şi frumuseţea acestei experienţe. Totul este atât de clar încât lumea pare a fi devenit transparentă sau luminoasă şi atât de simplu încât lumea nu poate fi altfel decât pătrunsă şi ordonată de o inteligenţă supremă.”
Universul ne dirijează întotdeauna spre acele medii şi persoane sau creează exact acele circumstanţe în care putem experimenta ceea ce încă nu acceptăm în noi înşine, dar a sosit timpul să o facem. Este ca şi cum inteligenţa cosmică ar fi tot timpul cu ochii pe noi, punându-ne constant în faţa sarcinilor noastre de dezvoltare. Şi de ce atâta neodihnă şi chin? Pentru că doreşte să ne împingă spre totalitate, adică spre acel nivel de integrare lăuntrică pe care psihologia analitică mai întâi şi terapia experienţială a unificării, mai apoi, l-au numit Sinele.
Ce înseamnă asta mai concret? Ce sunt acelea sarcini de dezvoltare? Cum adică aspecte neasumate sau respinse din noi înşine? Să-ţi dau câteva exemple! Dacă eşti un tip care încearcă tot timpul să fie calm, refuzându-ţi astfel furia, vei atrage oameni furioşi în viaţa ta. Aceşti oameni vor oglindi ceea ce tu conţii în inconştient, dar te căzneşti să reprimi. Ei sunt exact ca nişte oglinzi, dar nu ale Eului tău conştient, ci ale psihicului tău inconştient. Cu cât apărările tale sunt mai puternice, cu atât vor fi create situaţii de viaţă în care tu să fii mai apropiat de asemenea oameni. Astfel, fără voia ta, te poţi trezi cu un şef sau coleg de birou irascibil şi chiar violent, după cum te poţi îndrăgosti de o persoană foarte liberă în manifestarea furiei. Dacă eşti căsătorit şi ai o familie, s-ar putea să constaţi la soţie sau la unul din copiii tăi ieşiri necontrolate, inexplicabile.
Dacă eşti cineva care nu acceptă eroarea sau imperfecţiunea, vei atrage spre tine persoane sau întâmplări care te vor scoate din minţi, deoarece numitorul lor comun va fi greşeala, uneori chiar greşeala flagrantă. Este felul în care Universul te obligă să trăieşti experienţa acestui aspect neasumat din tine însuţi, anume propria ta tendinţă de a confunda ceva, de a te încurca, a fi inexact sau a o da în bară. Tendinţa pe care o blochezi inconştient se activează puternic în afara ta, facându-te conştient de ea, doar că la cei din jur.
Dacă încerci din răsputeri să fii o persoană educată şi politicoasă, care nu înjură niciodată, te vei pomeni lucrând într-un mediu populat de persoane îndelung exersate în această nobilă artă. Fără să vrei vei auzi expresii şi aranjamente lingvistice care nu ţi-ar fi trecut niciodată prin neprihănitul căpşor.
Dacă nu eşti conştient de propria tendinţă de a-i judeca pe alţii, vei constata stupefiat că asta pare a fi singura ocupaţie a celor din jurul tău.
[…] Nesuferită legea asta, nu-i aşa? Nu se pune problema să scapi de ea, întrucât această performanţă este imposibilă. Se pune problema să ţii cont de ea şi să o foloseşti în avantajul tău tot aşa cum, cunoscând banalele legi ale mecanicii sau termodinamicii, le foloseşti în favoarea ta. […] Din clipa în care începi să-ţi asumi aspectele neconştientizate, se întâmplă ceva miraculos: universul nu mai trimite acel aspect către tine. De ce? Deoarece ceea ce accepţi înăuntrul tău nu mai e nevoie să fie creat în afara ta. Scopul a fost atins. Procesul de conştientizare şi de transformare a început. În conformitate cu legea oglindirii, transformările din interiorul tău sunt reflectate de schimbările din afara ta. Nu întotdeauna imediat, deoarece principiul inerţiei funcţionează şi el. Pe termen lung însă, exteriorul reflectă cu necesitate transformarea lăuntrică.
Cei care aplică aceste legi în mod conştient nu încetează să se mire de consecinţe. Din clipa în care o anumită trăsătură este acceptată şi intră într-un proces de integrare, persoanele care reflectau această caracteristică fíe dispar pe neaşteptate din viaţa noastră, fie nu o mai manifestă în relaţie cu noi. Este ceva uimitor, merită să încerci!
Exemple: Dacă ai un şef foarte autoritar, după ce începi să-ţi accepţi propria tendinţă de a domina, se poate întâmpla ca el să fíe brusc schimbat, să rămână dar să nu mai fie dominator cu tine sau tu să-ţi găseşti un alt job, mai bine plătit. Dacă ai o soţie obsedată de ordine şi curăţenie, din clipa în care tu devii mai atent la aceste aspecte, ea devine mai tolerantă cu neglijenţa ta. Nu te mai bate la cap, nu te mai cicăleşte şi uneori nici nu mai observă că ai lăsat uşile deschise la şifonier sau papucii sunt din nou în colţuri diferite ale camerei. Dacă ai un tată rece sau indiferent afectiv şi începi să transformi propria răceală pe care o manifestai în relaţia cu el, vei fi surprins de căldura pe care încearcă să ţi-o ofere, ca din senin.
Orice schimbare pe care o faci înăuntrul tău schimbă ceva în afara ta, creând astfel condiţii pentru a debloca sau îmbogăţi o relaţie. Este imposibil ca tu să te transformi, iar relaţia cu celălalt să rămână identică. Dacă el sau ea nu sunt capabili să perceapă această schimbare, viaţa îi va îndepărta pur şi simplu din mediile tale de contact. Sau, invers, tu vei ieşi gradat din viaţa lor, fără nici un fel de culpabilităţi sau resentimente.
[…] A-ţi asuma trăsăturile pe care celălalt le întrupează atât de bine este ca şi cum te-ai debranşa de la el. Te vei branşa, desigur, la altcineva, deoarece umbra este inepuizabilă. Însă pentru aspectul pe care l-ai integrat nu mai ai nevoie de o oglindă. Persoana care-ţi servea ca oglindă va pleca din viaţa ta sau va înceta să se comporte în acel mod cu tine.
Anumite genuri de persoane sau de situaţii apar periodic în viaţa noastră deoarece sunt chemate de noi, mai exact de acele aspecte din noi care, fiind permanent respinse, se constelează în umbră. De acolo acţionează aidoma unor magneţi, ghidându-ne inconştient spre anumiţi oameni şi evenimente specifice. Nimic nu este întâmplător, nu voi înceta să repet. Noi gravităm, în mod natural, spre aceia care ne reflectă umbra. Acest adevăr este cum nu se poate mai clar în relaţia de cuplu. Aceste relaţii promit cea mai mare fericire dar, până una-alta, scot la iveală cele mai neintegrate emoţii şi cele mai primitive apucături.
Din punctul meu de vedere, nu există o relaţie mai alchimică. Dacă o relaţie de cuplu nu trece prin momente grele, critice, aceea este o relaţie cu un slab nivel de intimitate. Când cei doi se apropie foarte mult, tot ce a fost cu grijă ascuns sau reprimat iese la suprafaţă. Este logic să se întâmple aşa. Orice relaţie adevărată şi intensă declanşează conflicte şi fricţiuni, are momente foarte dificile, uneori de coşmar. Aceste situaţii sunt asemenea unor răscruci. Ele deschid calea spre derivă, izolare sau divorţ sau, dimpotrivă, îi împing pe cei doi parteneri spre restructurări profunde ale personalităţii. Cei care au suficientă maturitate lăuntrică pentru a face faţă furtunilor şi uraganelor din viaţa de cuplu se descoperă ulterior ceva mai aproape de completitudinea lor, mai apţi să se accepte şi mai pregătiţi să se iubească fără condiţii.
Se pare că singura dorinţă a Universului este ca noi să fim întregi, iar asta îl face neobosit în a ne trimite persoane care să manifeste puternic aspectele pe care noi le negăm sau refuzăm să le recunoaştem. Se pare că scopul ultim al spiritului nostru este să devină întreg, motiv pentru care atrage în vieţile noastre tot ce e necesar pentru a trezi sau activa acele părţi adormite sau sechestrate prin adâncimile inconştientului. Dacă chiar aşa stau lucrurile, legea oglindirii serveşte de minune acestui scop. Ca orice lege, ea funcţionează continuu, deci inclusiv în somn, când se întâmplă să visăm acţiuni pe care, în stare de veghe, nu le-am face nici în ruptul capului.
Legea oglindirii este, tehnic vorbind, o lege a rezonanţei, deoarece creează situaţii şi pune în legătură persoane între care există afinităţi. Altfel spus, persoanele care vibrează pe aceeaşi lungime de undă, indiferent dacă sunt conştiente sau nu, se atrag una pe cealaltă. Uneori atracţia inconştientă este repolarizată în conştient ca respingere, dar asta nu trebuie să ne inducă în eroare. Respingerea nu există fără atracţie! Poţi fi atras de o persoană foarte creativă deoarece ea dinamizează în tine propria ta creativitate, dar la fel de bine poţi fi atras inconştient de o persoană ce-ţi manifestă tendinţele depresive, respingând-o la nivel conştient, adică încercând zadarnic să te descotoroseşti de ea. Dacă vei reuşi să o îndepărtezi cu forţa, în scurt timp în viaţa ta va apărea o altă persoană, cu aceeaşi caracteristică. “Parcă e un făcut”, vei spune şi să ştii că nu greşeşti. Inconştientul tău, în colaborare cu inconştientul celeilalte persoane, “aranjează” această întâlnire.
Nu ştiu cât de clar e pentru tine, dar eu m-am convins că trăim într-o lume magică. Tot ce se întâmplă e ţesut în laboratoarele inconştientului şi are un sens pe care îl numesc spiritual: să ne cunoaştem, să ne asumăm pe deplin şi să ne manifestam creator potenţialul. Nu cred că există vreun suflet care să nu tânjească după această împlinire, singura diferenţă fiind că, în cazul unora, acest dor este încă plăpând sau imperceptibil.
Exteriorul reflectă interiorul…Exteriorul reflectă şi ceea ce îţi faci ţie însuţi, reflectă atitudinile şi paternurile de interacţiune dintre diferite părţi ale fiinţei tale. Astfel, vulnerabilitatea pe care nu ţi-o accepţi nu o vei accepta nici în exterior. Blândeţea pe care ţi-o reprimi o vei respinge şi în afara ta. Nevoile pe care le condamni la tine le vei condamna şi la alţii.
La celălalt pol, dragostea plină de grijă pe care o oferi părţilor mai copilăreşti şi fragile din tine însuţi, o vei manifesta şi în afara ta. Respectul pe care ţi-l porţi se va regăsi în respectul pentru cei din jur. Capacitatea de a te ierta va fi reflectată de puterea de a-i ierta pe cei care greşesc.
Ceea ce faci în exterior este precedat de ceea ce faci în interior. Acţiunile externe sunt un fel de fotografie a acţiunilor interne. Nu poţi fotografia ceea ce nu există. Este exclus să fii blând în exterior, dacă eşti crud în interior. Blândeţea ta va fi doar o mască, o poveste de adormit copiii. Nu îi poţi respecta pe cei din jur dacă pe tine te dispreţuiesti. Respectul tău va fi o simulare. Nu vei iubi pe nimeni dacă nu ştii să te iubeşti pe tine însuţi. Un om care îşi iubeşte Sinele este imposibil să nu iubească şi Sinele semenilor săi. Poate că acţiunile lui nu sunt spectaculoase sau sunt greu de înţeles, dar natura lor nu poate fi decât binefăcătoare.
Scindările şi conflictele interne se reflectă în relaţii dificile, încărcate de trăiri ambivalente. Separarea de aspectele din tine însuţi se reproduce în separarea de aceleaşi aspecte din ceilalţi. Felul cum te raportezi la ceilalţi oglindeşte felul cum te raportezi la aspectele corespondente din tine însuţi. Aceste raporturi pot fi într-adevăr, percepute şi interpretate greşit, prin filtrul aşteptărilor şi nevoilor personale. Un observator lucid va şti însă să le distingă natura autentică.
Pentru cei conştient orientaţi spre evoluţie, legea oglindirii este un prieten nepreţuit. De fiecare dată când în viaţa ta apare o persoană sau o situaţie nouă, fără să fie vorba de ceva pasager sau nesemnificativ, ai ocazia să meditezi pentru a afla ce atitudine este oglindită. Pur şi simplu nu ai timp să te plictiseşti, în cazul în care ai învăţat să-ţi ţii conştiinţa trează.
De câte ori te observi implicat emoţional într-o relaţie cu o persoană, pe o durată de timp deja semnificativă, întreabă-te:
Ce încearcă acest om să mă înveţe?
Ce aspect din mine însumi întruchipează?
Dacă vei şti să răspunzi la aceste întrebări, relaţia ta cu acel om se va armoniza sau traiectoriile voastre vor înceta spontan a se mai intersecta. Asta nu înseamnă că-l vei uita sau că vei tânji după el. Dacă ai înţeles mesajul pe care-l purta special pentru tine, sentimentul tău va fi de recunoştinţă. Dacă n-ai înţeles aproape nimic, acel om sau cineva similar va reveni până când vei înţelege. Asta s-ar putea să dureze, dar răbdarea lui Dumnezeu este nemărginită!”
Fragment din cartea Umbra de Adrian Nuţă

Legea oglindirii

“Exteriorul reflectă interiorul. Ce înseamnă că exteriorul reflectă interiorul? Inseamnă că lumea în care trăim este un fel de oglindă gigantică, oglindă care reflectă mereu aspecte sau părţi din noi înşine; înseamnă că toţi oamenii pe care îi atragem în vieţile noastre sau de care suntem atraşi oglindesc aspecte necunoscute, negate sau neasumate de noi înşine. Funcţionarea acestei legi exclude întâmplarea! In câteva tradiţii spirituale care au intuit-o se repetă aproape obsesiv că nimic nu este întâmplător. Accidentele, coincidenţele, evenimentele neaşteptate apar astfel numai datorită ignoranţei noastre. Mai exact, datorită incapacităţii notorii a minţilor noastre de a subîntinde ansamblul tuturor factorilor, fizici şi nonfizici, care concură la naşterea unui eveniment, la producerea unui fenomen sau a unei întâlniri. Lumea pare a fi dominată de hazard când, în realitate, este expresia unei armonii incredibile, o potrivire la microsecundă sau nanometru a tot ceea ce se mişcă, fie acestea particule sau unde de energie.
Experienţele spirituale la vârf trăite de oameni din cele mai diverse timpuri şi culturi sprijină această idee; în “This Is lt”, Alan Watts a rezumat minunat această afirmaţie: “Cel care se află în această stare a conştiinţei este copleşit de certitudinea că Universul, aşa cum este perceput în acel moment, este aşa cum trebuie să fie… Mintea este atât de uimită de evidenta şi desăvârşita potrivire a lucrurilor, aşa cum sunt ele, încât nu mai poate găsi cuvinte pentru a exprima perfecţiunea şi frumuseţea acestei experienţe. Totul este atât de clar încât lumea pare a fi devenit transparentă sau luminoasă şi atât de simplu încât lumea nu poate fi altfel decât pătrunsă şi ordonată de o inteligenţă supremă.”
Universul ne dirijează întotdeauna spre acele medii şi persoane sau creează exact acele circumstanţe în care putem experimenta ceea ce încă nu acceptăm în noi înşine, dar a sosit timpul să o facem. Este ca şi cum inteligenţa cosmică ar fi tot timpul cu ochii pe noi, punându-ne constant în faţa sarcinilor noastre de dezvoltare. Şi de ce atâta neodihnă şi chin? Pentru că doreşte să ne împingă spre totalitate, adică spre acel nivel de integrare lăuntrică pe care psihologia analitică mai întâi şi terapia experienţială a unificării, mai apoi, l-au numit Sinele.
Ce înseamnă asta mai concret? Ce sunt acelea sarcini de dezvoltare? Cum adică aspecte neasumate sau respinse din noi înşine? Să-ţi dau câteva exemple! Dacă eşti un tip care încearcă tot timpul să fie calm, refuzându-ţi astfel furia, vei atrage oameni furioşi în viaţa ta. Aceşti oameni vor oglindi ceea ce tu conţii în inconştient, dar te căzneşti să reprimi. Ei sunt exact ca nişte oglinzi, dar nu ale Eului tău conştient, ci ale psihicului tău inconştient. Cu cât apărările tale sunt mai puternice, cu atât vor fi create situaţii de viaţă în care tu să fii mai apropiat de asemenea oameni. Astfel, fără voia ta, te poţi trezi cu un şef sau coleg de birou irascibil şi chiar violent, după cum te poţi îndrăgosti de o persoană foarte liberă în manifestarea furiei. Dacă eşti căsătorit şi ai o familie, s-ar putea să constaţi la soţie sau la unul din copiii tăi ieşiri necontrolate, inexplicabile.
Dacă eşti cineva care nu acceptă eroarea sau imperfecţiunea, vei atrage spre tine persoane sau întâmplări care te vor scoate din minţi, deoarece numitorul lor comun va fi greşeala, uneori chiar greşeala flagrantă. Este felul în care Universul te obligă să trăieşti experienţa acestui aspect neasumat din tine însuţi, anume propria ta tendinţă de a confunda ceva, de a te încurca, a fi inexact sau a o da în bară. Tendinţa pe care o blochezi inconştient se activează puternic în afara ta, facându-te conştient de ea, doar că la cei din jur.
Dacă încerci din răsputeri să fii o persoană educată şi politicoasă, care nu înjură niciodată, te vei pomeni lucrând într-un mediu populat de persoane îndelung exersate în această nobilă artă. Fără să vrei vei auzi expresii şi aranjamente lingvistice care nu ţi-ar fi trecut niciodată prin neprihănitul căpşor.
Dacă nu eşti conştient de propria tendinţă de a-i judeca pe alţii, vei constata stupefiat că asta pare a fi singura ocupaţie a celor din jurul tău.
[…] Nesuferită legea asta, nu-i aşa? Nu se pune problema să scapi de ea, întrucât această performanţă este imposibilă. Se pune problema să ţii cont de ea şi să o foloseşti în avantajul tău tot aşa cum, cunoscând banalele legi ale mecanicii sau termodinamicii, le foloseşti în favoarea ta. […] Din clipa în care începi să-ţi asumi aspectele neconştientizate, se întâmplă ceva miraculos: universul nu mai trimite acel aspect către tine. De ce? Deoarece ceea ce accepţi înăuntrul tău nu mai e nevoie să fie creat în afara ta. Scopul a fost atins. Procesul de conştientizare şi de transformare a început. În conformitate cu legea oglindirii, transformările din interiorul tău sunt reflectate de schimbările din afara ta. Nu întotdeauna imediat, deoarece principiul inerţiei funcţionează şi el. Pe termen lung însă, exteriorul reflectă cu necesitate transformarea lăuntrică.
Cei care aplică aceste legi în mod conştient nu încetează să se mire de consecinţe. Din clipa în care o anumită trăsătură este acceptată şi intră într-un proces de integrare, persoanele care reflectau această caracteristică fíe dispar pe neaşteptate din viaţa noastră, fie nu o mai manifestă în relaţie cu noi. Este ceva uimitor, merită să încerci!
Exemple: Dacă ai un şef foarte autoritar, după ce începi să-ţi accepţi propria tendinţă de a domina, se poate întâmpla ca el să fíe brusc schimbat, să rămână dar să nu mai fie dominator cu tine sau tu să-ţi găseşti un alt job, mai bine plătit. Dacă ai o soţie obsedată de ordine şi curăţenie, din clipa în care tu devii mai atent la aceste aspecte, ea devine mai tolerantă cu neglijenţa ta. Nu te mai bate la cap, nu te mai cicăleşte şi uneori nici nu mai observă că ai lăsat uşile deschise la şifonier sau papucii sunt din nou în colţuri diferite ale camerei. Dacă ai un tată rece sau indiferent afectiv şi începi să transformi propria răceală pe care o manifestai în relaţia cu el, vei fi surprins de căldura pe care încearcă să ţi-o ofere, ca din senin.
Orice schimbare pe care o faci înăuntrul tău schimbă ceva în afara ta, creând astfel condiţii pentru a debloca sau îmbogăţi o relaţie. Este imposibil ca tu să te transformi, iar relaţia cu celălalt să rămână identică. Dacă el sau ea nu sunt capabili să perceapă această schimbare, viaţa îi va îndepărta pur şi simplu din mediile tale de contact. Sau, invers, tu vei ieşi gradat din viaţa lor, fără nici un fel de culpabilităţi sau resentimente.
[…] A-ţi asuma trăsăturile pe care celălalt le întrupează atât de bine este ca şi cum te-ai debranşa de la el. Te vei branşa, desigur, la altcineva, deoarece umbra este inepuizabilă. Însă pentru aspectul pe care l-ai integrat nu mai ai nevoie de o oglindă. Persoana care-ţi servea ca oglindă va pleca din viaţa ta sau va înceta să se comporte în acel mod cu tine.
Anumite genuri de persoane sau de situaţii apar periodic în viaţa noastră deoarece sunt chemate de noi, mai exact de acele aspecte din noi care, fiind permanent respinse, se constelează în umbră. De acolo acţionează aidoma unor magneţi, ghidându-ne inconştient spre anumiţi oameni şi evenimente specifice. Nimic nu este întâmplător, nu voi înceta să repet. Noi gravităm, în mod natural, spre aceia care ne reflectă umbra. Acest adevăr este cum nu se poate mai clar în relaţia de cuplu. Aceste relaţii promit cea mai mare fericire dar, până una-alta, scot la iveală cele mai neintegrate emoţii şi cele mai primitive apucături.
Din punctul meu de vedere, nu există o relaţie mai alchimică. Dacă o relaţie de cuplu nu trece prin momente grele, critice, aceea este o relaţie cu un slab nivel de intimitate. Când cei doi se apropie foarte mult, tot ce a fost cu grijă ascuns sau reprimat iese la suprafaţă. Este logic să se întâmple aşa. Orice relaţie adevărată şi intensă declanşează conflicte şi fricţiuni, are momente foarte dificile, uneori de coşmar. Aceste situaţii sunt asemenea unor răscruci. Ele deschid calea spre derivă, izolare sau divorţ sau, dimpotrivă, îi împing pe cei doi parteneri spre restructurări profunde ale personalităţii. Cei care au suficientă maturitate lăuntrică pentru a face faţă furtunilor şi uraganelor din viaţa de cuplu se descoperă ulterior ceva mai aproape de completitudinea lor, mai apţi să se accepte şi mai pregătiţi să se iubească fără condiţii.
Se pare că singura dorinţă a Universului este ca noi să fim întregi, iar asta îl face neobosit în a ne trimite persoane care să manifeste puternic aspectele pe care noi le negăm sau refuzăm să le recunoaştem. Se pare că scopul ultim al spiritului nostru este să devină întreg, motiv pentru care atrage în vieţile noastre tot ce e necesar pentru a trezi sau activa acele părţi adormite sau sechestrate prin adâncimile inconştientului. Dacă chiar aşa stau lucrurile, legea oglindirii serveşte de minune acestui scop. Ca orice lege, ea funcţionează continuu, deci inclusiv în somn, când se întâmplă să visăm acţiuni pe care, în stare de veghe, nu le-am face nici în ruptul capului.
Legea oglindirii este, tehnic vorbind, o lege a rezonanţei, deoarece creează situaţii şi pune în legătură persoane între care există afinităţi. Altfel spus, persoanele care vibrează pe aceeaşi lungime de undă, indiferent dacă sunt conştiente sau nu, se atrag una pe cealaltă. Uneori atracţia inconştientă este repolarizată în conştient ca respingere, dar asta nu trebuie să ne inducă în eroare. Respingerea nu există fără atracţie! Poţi fi atras de o persoană foarte creativă deoarece ea dinamizează în tine propria ta creativitate, dar la fel de bine poţi fi atras inconştient de o persoană ce-ţi manifestă tendinţele depresive, respingând-o la nivel conştient, adică încercând zadarnic să te descotoroseşti de ea. Dacă vei reuşi să o îndepărtezi cu forţa, în scurt timp în viaţa ta va apărea o altă persoană, cu aceeaşi caracteristică. “Parcă e un făcut”, vei spune şi să ştii că nu greşeşti. Inconştientul tău, în colaborare cu inconştientul celeilalte persoane, “aranjează” această întâlnire.
Nu ştiu cât de clar e pentru tine, dar eu m-am convins că trăim într-o lume magică. Tot ce se întâmplă e ţesut în laboratoarele inconştientului şi are un sens pe care îl numesc spiritual: să ne cunoaştem, să ne asumăm pe deplin şi să ne manifestam creator potenţialul. Nu cred că există vreun suflet care să nu tânjească după această împlinire, singura diferenţă fiind că, în cazul unora, acest dor este încă plăpând sau imperceptibil.
Exteriorul reflectă interiorul…Exteriorul reflectă şi ceea ce îţi faci ţie însuţi, reflectă atitudinile şi paternurile de interacţiune dintre diferite părţi ale fiinţei tale. Astfel, vulnerabilitatea pe care nu ţi-o accepţi nu o vei accepta nici în exterior. Blândeţea pe care ţi-o reprimi o vei respinge şi în afara ta. Nevoile pe care le condamni la tine le vei condamna şi la alţii.
La celălalt pol, dragostea plină de grijă pe care o oferi părţilor mai copilăreşti şi fragile din tine însuţi, o vei manifesta şi în afara ta. Respectul pe care ţi-l porţi se va regăsi în respectul pentru cei din jur. Capacitatea de a te ierta va fi reflectată de puterea de a-i ierta pe cei care greşesc.
Ceea ce faci în exterior este precedat de ceea ce faci în interior. Acţiunile externe sunt un fel de fotografie a acţiunilor interne. Nu poţi fotografia ceea ce nu există. Este exclus să fii blând în exterior, dacă eşti crud în interior. Blândeţea ta va fi doar o mască, o poveste de adormit copiii. Nu îi poţi respecta pe cei din jur dacă pe tine te dispreţuiesti. Respectul tău va fi o simulare. Nu vei iubi pe nimeni dacă nu ştii să te iubeşti pe tine însuţi. Un om care îşi iubeşte Sinele este imposibil să nu iubească şi Sinele semenilor săi. Poate că acţiunile lui nu sunt spectaculoase sau sunt greu de înţeles, dar natura lor nu poate fi decât binefăcătoare.
Scindările şi conflictele interne se reflectă în relaţii dificile, încărcate de trăiri ambivalente. Separarea de aspectele din tine însuţi se reproduce în separarea de aceleaşi aspecte din ceilalţi. Felul cum te raportezi la ceilalţi oglindeşte felul cum te raportezi la aspectele corespondente din tine însuţi. Aceste raporturi pot fi într-adevăr, percepute şi interpretate greşit, prin filtrul aşteptărilor şi nevoilor personale. Un observator lucid va şti însă să le distingă natura autentică.
Pentru cei conştient orientaţi spre evoluţie, legea oglindirii este un prieten nepreţuit. De fiecare dată când în viaţa ta apare o persoană sau o situaţie nouă, fără să fie vorba de ceva pasager sau nesemnificativ, ai ocazia să meditezi pentru a afla ce atitudine este oglindită. Pur şi simplu nu ai timp să te plictiseşti, în cazul în care ai învăţat să-ţi ţii conştiinţa trează.
De câte ori te observi implicat emoţional într-o relaţie cu o persoană, pe o durată de timp deja semnificativă, întreabă-te:
Ce încearcă acest om să mă înveţe?
Ce aspect din mine însumi întruchipează?
Dacă vei şti să răspunzi la aceste întrebări, relaţia ta cu acel om se va armoniza sau traiectoriile voastre vor înceta spontan a se mai intersecta. Asta nu înseamnă că-l vei uita sau că vei tânji după el. Dacă ai înţeles mesajul pe care-l purta special pentru tine, sentimentul tău va fi de recunoştinţă. Dacă n-ai înţeles aproape nimic, acel om sau cineva similar va reveni până când vei înţelege. Asta s-ar putea să dureze, dar răbdarea lui Dumnezeu este nemărginită!”
Fragment din cartea Umbra de Adrian Nuţă

Friday, July 29, 2011

Despre insomnii

Sa zicem ca nu stiam cine sunt persoanele in cauza, dar ar fi fost pacat sa nu aflam, ca sa stie lumea cu cine are de-a face. Iata una dintre imaginile legate de IP-urile acestor comentarii.  Este dreptul fiecaruia sa se exprime cum stie si respectam asta, doar sa nu uite sa se si semneze.


Despre insomnii

Sa zicem ca nu stiam cine sunt persoanele in cauza, dar ar fi fost pacat sa nu aflam, ca sa stie lumea cu cine are de-a face. Iata una dintre imaginile legate de IP-urile acestor comentarii.  Este dreptul fiecaruia sa se exprime cum stie si respectam asta, doar sa nu uite sa se si semneze.


Wednesday, July 27, 2011

Despre Dragoste

- Cel mai adesea oamenii nu stiu cu adevarat ce e iubirea. O confunda cu indragostirea. Si nici nu stiu sa o traiasca. Vad filme si traiesc dupa clisee. Viseaza toti o iubire mare, ca-n filme. O iubire data de-a gata, cu un partener fara cusur, care sa-i inteleaga orice ar fi. Si nu pricep de ce lor nu li se intampla la fel. Dar iubirile astea din carti si filme sunt utopice, nu se verifica real. Ceea ce se simte insa la toti cei care vin sa se spovedeasca este o cautare neobosita, nevoia de a trai o iubire profunda, perfecta. Foamea asta de iubire exista in toti.
- De ce avem atata nevoie sa ne implinim intr-o dragoste mare?
- Cautand iubirea, il cauti, de fapt, pe Dumnezeu. Chiar fara sa-ti dai seama. Chiar daca nu esti un bun crestin, simti cumva, straniu, de fiecare data cand iubesti si esti iubit, ca acolo, in iubire, e adevarul. Cauti iubirea toata viata, ai nevoie de ea chiar si atunci cand te prefaci ca nu mai ai, o traiesti gresit, o traiesti stramb, dar o iei de la capat. Gravitezi in jurul ei, te straduiesti mereu sa o intelegi, pentru ca simti ca acolo e implinirea si fericirea. Noi, oamenii, nu putem sa nu iubim, sa nu vrem sa fim iubiti. Pentru ca asta e fundamentul fiintei noastre. Dumnezeu este iubire si tot ceea ce este in lumea asta tanjeste dupa iubire. Dumnezeu a creat totul dupa chipul si dupa asemanarea Lui, dupa tiparul Lui, al relatiei treimii. Dumnezeu e o relatie, Dumnezeu nu e singur. Noi am fost creati ca oameni sa participam la bucuria relatiei din Dumnezeu si cu Dumnezeu. Sa traim iubirea. Sa fim impreuna. De aceea se spune ca raiul e comuniunea cu toti, iar iadul e neputinta de a mai iubi.

- Desi il avem pe Dumnezeu, simtim totusi ca fara celalalt nu suntem completi. E nevoie de un altul, ca sa fim fericiti?

- Dumnezeu i-a facut pe oameni incompleti, tocmai ca sa aiba nevoie unul de altul. Daca ne-ar fi facut perfecti, ne-am fi fost suficienti singuri.
Sigur, exista oameni care daruiesc mai mult, oameni care dau mai putin, dar nu trebuie sa ne oprim la relatia cu un singur om, trebuie sa invatam sa iubim pe toata lumea, sa castigam un rod din relatia cu fiecare, nu doar din aceea cu partenerul de viata. Orice om e un dar potential pentru noi, cu care ne putem imbogati.
- Visam, aproape toti, la o iubire mare, care sa ne tina toata viata. Si totusi, realitatea ne arata ca iubirile mor, si ele, mai des decat am vrea sa credem. De ce se stinge dragostea?
- Moare pentru ca nu exista si Dumnezeu in ecuatie. Si atunci noi nu avem de unde sa ne alimentam, sa ne regeneram iubirea. Fara Dumnezeu, nu exista principiul generator de iubire. Omul singur e o fiinta limitata. Harul e cel care il face infinit de adanc. Harul e de la Dumnezeu. Sfantul Ioan Gura de Aur spunea ca orice realitate netransfigurata degenereaza. Se consuma. Fara har, omul e in stare cazuta. La fel si cu iubirea. Ea se stinge daca nu exista raspuns. Daca o intorci catre Dumnezeu si catre oameni, ea primeste raspuns din infinitatea Lui Dumnezeu. Daca o intorci catre tine, catre trup, catre materie, ea se cheltuie, se epuizeaza, pentru ca lucrurile astea sunt limitate. De asta e nevoie de cununie. Cununia e unirea a doi cu un al treilea, cu Dumnezeu, care e infinit.
- Din pacate, simplul fapt ca te cununi in biserica nu garanteaza mereu fericirea…
- Trebuie sa invatam sa-L vedem in celalalt pe Dumnezeu. Nu trebuie sa ne raportam la un om ca la un lucru finit. Orice persoana e un izvor infinit, dar care nu e descatusat. In biserica de la Oasa, langa icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului.

Prin iubire si cu ajutorul lui Dumnezeu, putem rupe zagazurile, astfel ca celalalt sa-si dea drumul fiintial, sa scoata din el tot potentialul lui moral, spiritual si de iubire. Pentru ca fiecare om e cu mult mai mult decat se vede. Si vine iubirea si activeaza in celalalt ceva ce habar nu avea ca zace in el. Ai nevoie de un celalalt care sa iti dea masura. In relatie de doi, omul evolueaza continuu. Si nu mai are cum sa se sature de celalalt, sa se plictiseasca, sa ajunga la rutina. Pentru ca fiecare il face pe celalalt sa evolueze. Fiecare se desface ca un boboc, apoi ca o floare, si aceasta inflorire a lui este infinita. Multi oameni par incapabili de sentimente profunde. Asta, pentru ca nu au fost iubiti, la randul lor, ca sa inceapa sa infloreasca. Dar toate astea nu sunt posibile fara Dumnezeu. Si fara efortul fiecaruia de a activa in celalalt taina Lui, harul dumnezeiesc. Trebuie sa iubesti cu Dumnezeu din tine, pe Dumnezeu din celalalt.
- Cum ar trebui sa iubim, parinte? Unde gresim, de tot ajungem sa o luam de la capat?
- Nu stim sa ne daruim. Nu avem exercitiul daruirii de sine. Societatea actuala ii educa pe oameni in directia propriilor dorinte, ii invata sa se iubeasca intai de toate pe ei, sa-si urmareasca propria implinire. Si dragostea devine, astfel, un fel de accesoriu, care le serveste fericirii proprii. Am o cariera, am o casa, am si o iubita! Dar nu iubim cu adevarat decat atunci cand facem acest exercitiu al iesirii din sine si cand incepem sa ne exersam in daruire, sa ne antrenam puterea de iubire. Sa iubesti inseamna sa gravitezi in jurul implinirii celuilalt. Sa te gandesti cum poti tu sa-l ajuti pe celalalt, cum poti sa-i vii in intampinare, cum sa-l odihnesti, cum sa-l scutesti de un efort, cum sa-i faci o bucurie, cum sa-i gatesti o mancare buna, cand e obosit. Trebuie sa inveti sa traiesti prin celalalt si pentru celalalt. Iubirea inseamna foarte multe gesturi. Intentiile, gandurile in sine nu au nici o valoare in absenta lor. E plina lumea de ele. Facand gesturi te si verifici pe tine, daca poti cu adevarat sa iubesti. Am citit de curand intr-o carte cum un detinut politic taran, inchis la batranete, primea de la babuta lui scrisori, in care ea punea si cate o floare presata. Asta inseamna iubirea. Si chiar mai mult. Sa daruiesti atunci cand esti epuizat, cand nu mai ai nici o forta. Nu exista scuza sa nu daruiesti.

Daca dai din prisos, cand ti-e bine si-ti vine usor, nu are valoare. Atunci cand nu mai poti si vrei totusi sa faci ceva pentru celalalt, izbucnesc in tine resurse de energie de care habar nu aveai. Primesti forta de la Dumnezeu si ajungi sa faci mai mult decat credeai ca esti capabil. Sa te daruiesti atunci cand nu mai poti te leaga cu adevarat de celalalt si-l face si pe celalalt sa se deschida, sa daruiasca la randul lui. In iubire, trebuie sa daruim ce nu avem, cand nu mai avem. Si atunci, ca in Evanghelie, nimicul se transforma, si painea si pestii ajung tuturor.
- Pana unde te poti darui pe tine, fara ca asta sa te anuleze cu totul? Uneori, poate e mai bine sa te opresti, daca celalalt nu-ti raspunde la fel…
- Daruirea de sine e un gest voluntar, nu este o dependenta fata de celalalt, nu e sclavie. Nu ti se cere s-o faci. Prin daruire nu ma anulez, ci ma regasesc pe mine si ma imbogatesc cu felul celuilalt de a fi. Prin posedare, ma anulez. Unora le convine sa se lase stapaniti de altii. E cazul multor femei de azi, care ajung sa se inrobeasca. Le bat barbatii, sunt chinuite, dar le e frica sa-si asume un drum, de dragul sigurantei. Au parte de o suferinta absurda, care nici macar nu e mantuitoare. E o forma de lene. Refuza responsabilitatea propriilor decizii si atunci prefera doar sa execute. Dar asa nu vor evolua niciodata. “Cand Dumnezeu iti trimite dragostea, nu inseamna ca-ti da de-a gata si o mare iubire”
- Nu toata lumea are parte in viata aceasta de iubiri extraordinare. E vina noastra? Tine de noi sa traim o mare iubire sau ea e un dar de la Dumnezeu?
- Dumnezeu are un drum clar pentru fiecare. Nu exista coincidente. Faptul de a intalni o anumita persoana tine de voia Domnului. Dar felul in care reactionam noi la intalnirea respectiva tine de noi. Fiecare persoana care ne iese in cale e un dar de la Dumnezeu si noi trebuie sa ne intrebam, de fiecare data, de ce a randuit Dumnezeu sa intalnesc omul ala. Ce pot eu sa fac din relatia asta? Ce trebuie eu sa inteleg? Ce folos pot sa trag? Apoi, sa nu confundam indragostirea cu iubirea. Daca Dumnezeu iti trimite dragostea, nu inseamna ca-ti da de-a gata si o mare iubire. Dragostea e doar o arvuna de la Dumnezeu. Daca o cheltui fara stiinta, nu mai ajungi niciodata la iubirea adevarata. Poate la inceput nu pare mare, dar iubirea, daca se lucreaza, creste tot mai mult. Iubirea nu e emotie, e o putere. Dumnezeu nu e trup si totusi se defineste pe sine ca iubire. Deci, iubirea nu e trup! Sigur, si componenta asta trupeasca intra in iubire, dar nu se reduce totul la ea. Iubirea e o mare putere a omului, primita de sus, o putere care trebuie eliberata si lucrata de fiecare in parte. Spun eliberata, pentru ca cel mai adesea ne iubim pe noi insine, si atunci iubirea este inchisa in noi, se invarte in cerc. Este o iubire egoista, intoarsa catre sine, in loc sa fie libera si sa nu ceara nimic in schimb.
- Iubirea adevarata e intotdeauna libera?
- Da, iubirea adevarata afirma libertatea celuilalt. Nu incearca sa-l stapaneasca. Aici se greseste cel mai mult in relatii, cand unul incearca sa-l transforme pe celalalt, sa-l ajusteze dupa gustul propriu. Cand iubesti, trebuie sa iesi din tine in sensul de a incerca sa-l traiesti pe celalalt, sa-l intelegi pe celalalt, sa vezi lumea prin ochii lui. Daca ii calci libertatea, apare instinctul de aparare. Si se va inchide in el. Se va feri de tine, se va simti agresat. Intr-o relatie trebuie sa existe un balans intre apropiere si distanta. Trebuie sa-i pastrezi celuilalt taina, sa n-o spulberi. Sa nu incerci sa cotrobai in toate cotloanele sufletului lui, sa nu intri cu excavatorul peste flori. Tupeul, indrazneala distrug misterul celuilalt. Exercitiul acesta al iesirii din noi insine uneori e dureros, inseamna sa parasesti o pozitie sigura, sa iesi din confortul felului tau de a fi, adoptand felul celuilalt de a fi. Dar numai asa te poti largi, te poti imbogati si poti transforma iubirea in cale de cunoastere. Daca ramai in tine insuti, esti foarte sarac. Ba, mai mult, te trezesti ca toti iti intorc spatele. Te trezesti singur.
- Ar trebui atunci sa cultivam toleranta in dragoste?
- Ar trebui sa facem exercitiul alteritatii, nu al tolerantei. Toleranta e un fel de ingaduinta fata de ceva ce tie nu-ti convine, presupui ca celalalt are niste defecte pe care tu, din marinimie, le treci cu vederea. Adica toleranta presupune mandria. Or, intr-o relatie de iubire tu nu ai dreptul sa consideri felul tau de a fi mai bun ca al celuilalt, n-ai voie sa ceri celuilalt sa se schimbe, trebuie sa-ti ceri tie sa-l suporti pe celalalt. In iubire, nu trebuie sa te preocupe binele tau, ci trebuie sa te pui pe tine in slujba celuilalt, preocuparea ta sa fie devenirea lui. Scopul lui nu e sa te infrumuseteze pe tine, sa te faca sa te simti mai frumos si mai bun. Iubirea traita drept schimba oricum lucrurile in bine. Faptul ca ma daruiesc total, ca ma arat jertfitor il face si pe celalalt sa se corecteze, sa se simta, il schimba in bine. Parintele Teofil Paraian spunea ca dragostea niciodata nu calculeaza si dragostea totdeauna calculeaza. Cum vine asta? Pai, niciodata nu calculeaza ce daruieste, ca sa-i atraga atentia celuilalt uite, cate am facut pentru tine, acum da-mi si tu la fel. Si in acelasi timp calculeaza mereu cat primeste, ca sa poata da mai mult. Asta e iubirea adevarata. Cu parintele Teofil Paraian si parintele staret Iustin
- Cateodata, oricate ai face pentru celalalt, el ramane indiferent si nu-ti intoarce nici o farama de dragoste. Cum stii care e omul pentru care merita sa dai tot?
- In ordinea fireasca, important e sa nu te implici intr-o relatie pana nu esti sigur de ea. Potentialul de afectiune, de iubire, trebuie pastrat pana gasesti o persoana cu care te potrivesti cu adevarat, cu care sa ai in primul rand o potrivire sufleteasca, nu trupeasca. Apoi, un om de calitate, daca a intalnit un alt om de calitate si se jertfeste pana la capat, reuseste sa-l invinga pe celalalt prin iubire, chiar daca celalalt iubeste mai putin. Iubirea unuia, cu statornicie, poate sa salveze iubirea celuilalt. Am cunoscut multe recuperari miraculoase de relatii care erau in pragul esecului si au ajuns chiar mai puternice si mai profunde ca inainte. Oamenii trebuie sa invete sa aprecieze crizele. Intrebarea mai are insa si o capcana. Daca te opresti la om, risti sa pierzi tot. Daca il ai in minte mereu si pe Dumnezeu, gasesti in jur suficiente persoane care sa merite sa dai tot, fara sa-ti mai fie teama ca ai putea pierde. Nici un om nu merita in sine sa-i dai tot. Pentru ca omul ala nu e ultima realitate, dar Dumnezeul din el, da. In definitiv, prin om ne daruim, de fapt, lui Dumnezeu .


Despre dragoste, cu Parintele Pantelimon, de la Manastirea Oasa

Multumesc lui Andy Pascali si lui Hincu Victor pentru acest material;

Despre Dragoste

- Cel mai adesea oamenii nu stiu cu adevarat ce e iubirea. O confunda cu indragostirea. Si nici nu stiu sa o traiasca. Vad filme si traiesc dupa clisee. Viseaza toti o iubire mare, ca-n filme. O iubire data de-a gata, cu un partener fara cusur, care sa-i inteleaga orice ar fi. Si nu pricep de ce lor nu li se intampla la fel. Dar iubirile astea din carti si filme sunt utopice, nu se verifica real. Ceea ce se simte insa la toti cei care vin sa se spovedeasca este o cautare neobosita, nevoia de a trai o iubire profunda, perfecta. Foamea asta de iubire exista in toti.
- De ce avem atata nevoie sa ne implinim intr-o dragoste mare?
- Cautand iubirea, il cauti, de fapt, pe Dumnezeu. Chiar fara sa-ti dai seama. Chiar daca nu esti un bun crestin, simti cumva, straniu, de fiecare data cand iubesti si esti iubit, ca acolo, in iubire, e adevarul. Cauti iubirea toata viata, ai nevoie de ea chiar si atunci cand te prefaci ca nu mai ai, o traiesti gresit, o traiesti stramb, dar o iei de la capat. Gravitezi in jurul ei, te straduiesti mereu sa o intelegi, pentru ca simti ca acolo e implinirea si fericirea. Noi, oamenii, nu putem sa nu iubim, sa nu vrem sa fim iubiti. Pentru ca asta e fundamentul fiintei noastre. Dumnezeu este iubire si tot ceea ce este in lumea asta tanjeste dupa iubire. Dumnezeu a creat totul dupa chipul si dupa asemanarea Lui, dupa tiparul Lui, al relatiei treimii. Dumnezeu e o relatie, Dumnezeu nu e singur. Noi am fost creati ca oameni sa participam la bucuria relatiei din Dumnezeu si cu Dumnezeu. Sa traim iubirea. Sa fim impreuna. De aceea se spune ca raiul e comuniunea cu toti, iar iadul e neputinta de a mai iubi.

- Desi il avem pe Dumnezeu, simtim totusi ca fara celalalt nu suntem completi. E nevoie de un altul, ca sa fim fericiti?

- Dumnezeu i-a facut pe oameni incompleti, tocmai ca sa aiba nevoie unul de altul. Daca ne-ar fi facut perfecti, ne-am fi fost suficienti singuri.
Sigur, exista oameni care daruiesc mai mult, oameni care dau mai putin, dar nu trebuie sa ne oprim la relatia cu un singur om, trebuie sa invatam sa iubim pe toata lumea, sa castigam un rod din relatia cu fiecare, nu doar din aceea cu partenerul de viata. Orice om e un dar potential pentru noi, cu care ne putem imbogati.
- Visam, aproape toti, la o iubire mare, care sa ne tina toata viata. Si totusi, realitatea ne arata ca iubirile mor, si ele, mai des decat am vrea sa credem. De ce se stinge dragostea?
- Moare pentru ca nu exista si Dumnezeu in ecuatie. Si atunci noi nu avem de unde sa ne alimentam, sa ne regeneram iubirea. Fara Dumnezeu, nu exista principiul generator de iubire. Omul singur e o fiinta limitata. Harul e cel care il face infinit de adanc. Harul e de la Dumnezeu. Sfantul Ioan Gura de Aur spunea ca orice realitate netransfigurata degenereaza. Se consuma. Fara har, omul e in stare cazuta. La fel si cu iubirea. Ea se stinge daca nu exista raspuns. Daca o intorci catre Dumnezeu si catre oameni, ea primeste raspuns din infinitatea Lui Dumnezeu. Daca o intorci catre tine, catre trup, catre materie, ea se cheltuie, se epuizeaza, pentru ca lucrurile astea sunt limitate. De asta e nevoie de cununie. Cununia e unirea a doi cu un al treilea, cu Dumnezeu, care e infinit.
- Din pacate, simplul fapt ca te cununi in biserica nu garanteaza mereu fericirea…
- Trebuie sa invatam sa-L vedem in celalalt pe Dumnezeu. Nu trebuie sa ne raportam la un om ca la un lucru finit. Orice persoana e un izvor infinit, dar care nu e descatusat. In biserica de la Oasa, langa icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului.

Prin iubire si cu ajutorul lui Dumnezeu, putem rupe zagazurile, astfel ca celalalt sa-si dea drumul fiintial, sa scoata din el tot potentialul lui moral, spiritual si de iubire. Pentru ca fiecare om e cu mult mai mult decat se vede. Si vine iubirea si activeaza in celalalt ceva ce habar nu avea ca zace in el. Ai nevoie de un celalalt care sa iti dea masura. In relatie de doi, omul evolueaza continuu. Si nu mai are cum sa se sature de celalalt, sa se plictiseasca, sa ajunga la rutina. Pentru ca fiecare il face pe celalalt sa evolueze. Fiecare se desface ca un boboc, apoi ca o floare, si aceasta inflorire a lui este infinita. Multi oameni par incapabili de sentimente profunde. Asta, pentru ca nu au fost iubiti, la randul lor, ca sa inceapa sa infloreasca. Dar toate astea nu sunt posibile fara Dumnezeu. Si fara efortul fiecaruia de a activa in celalalt taina Lui, harul dumnezeiesc. Trebuie sa iubesti cu Dumnezeu din tine, pe Dumnezeu din celalalt.
- Cum ar trebui sa iubim, parinte? Unde gresim, de tot ajungem sa o luam de la capat?
- Nu stim sa ne daruim. Nu avem exercitiul daruirii de sine. Societatea actuala ii educa pe oameni in directia propriilor dorinte, ii invata sa se iubeasca intai de toate pe ei, sa-si urmareasca propria implinire. Si dragostea devine, astfel, un fel de accesoriu, care le serveste fericirii proprii. Am o cariera, am o casa, am si o iubita! Dar nu iubim cu adevarat decat atunci cand facem acest exercitiu al iesirii din sine si cand incepem sa ne exersam in daruire, sa ne antrenam puterea de iubire. Sa iubesti inseamna sa gravitezi in jurul implinirii celuilalt. Sa te gandesti cum poti tu sa-l ajuti pe celalalt, cum poti sa-i vii in intampinare, cum sa-l odihnesti, cum sa-l scutesti de un efort, cum sa-i faci o bucurie, cum sa-i gatesti o mancare buna, cand e obosit. Trebuie sa inveti sa traiesti prin celalalt si pentru celalalt. Iubirea inseamna foarte multe gesturi. Intentiile, gandurile in sine nu au nici o valoare in absenta lor. E plina lumea de ele. Facand gesturi te si verifici pe tine, daca poti cu adevarat sa iubesti. Am citit de curand intr-o carte cum un detinut politic taran, inchis la batranete, primea de la babuta lui scrisori, in care ea punea si cate o floare presata. Asta inseamna iubirea. Si chiar mai mult. Sa daruiesti atunci cand esti epuizat, cand nu mai ai nici o forta. Nu exista scuza sa nu daruiesti.

Daca dai din prisos, cand ti-e bine si-ti vine usor, nu are valoare. Atunci cand nu mai poti si vrei totusi sa faci ceva pentru celalalt, izbucnesc in tine resurse de energie de care habar nu aveai. Primesti forta de la Dumnezeu si ajungi sa faci mai mult decat credeai ca esti capabil. Sa te daruiesti atunci cand nu mai poti te leaga cu adevarat de celalalt si-l face si pe celalalt sa se deschida, sa daruiasca la randul lui. In iubire, trebuie sa daruim ce nu avem, cand nu mai avem. Si atunci, ca in Evanghelie, nimicul se transforma, si painea si pestii ajung tuturor.
- Pana unde te poti darui pe tine, fara ca asta sa te anuleze cu totul? Uneori, poate e mai bine sa te opresti, daca celalalt nu-ti raspunde la fel…
- Daruirea de sine e un gest voluntar, nu este o dependenta fata de celalalt, nu e sclavie. Nu ti se cere s-o faci. Prin daruire nu ma anulez, ci ma regasesc pe mine si ma imbogatesc cu felul celuilalt de a fi. Prin posedare, ma anulez. Unora le convine sa se lase stapaniti de altii. E cazul multor femei de azi, care ajung sa se inrobeasca. Le bat barbatii, sunt chinuite, dar le e frica sa-si asume un drum, de dragul sigurantei. Au parte de o suferinta absurda, care nici macar nu e mantuitoare. E o forma de lene. Refuza responsabilitatea propriilor decizii si atunci prefera doar sa execute. Dar asa nu vor evolua niciodata. “Cand Dumnezeu iti trimite dragostea, nu inseamna ca-ti da de-a gata si o mare iubire”
- Nu toata lumea are parte in viata aceasta de iubiri extraordinare. E vina noastra? Tine de noi sa traim o mare iubire sau ea e un dar de la Dumnezeu?
- Dumnezeu are un drum clar pentru fiecare. Nu exista coincidente. Faptul de a intalni o anumita persoana tine de voia Domnului. Dar felul in care reactionam noi la intalnirea respectiva tine de noi. Fiecare persoana care ne iese in cale e un dar de la Dumnezeu si noi trebuie sa ne intrebam, de fiecare data, de ce a randuit Dumnezeu sa intalnesc omul ala. Ce pot eu sa fac din relatia asta? Ce trebuie eu sa inteleg? Ce folos pot sa trag? Apoi, sa nu confundam indragostirea cu iubirea. Daca Dumnezeu iti trimite dragostea, nu inseamna ca-ti da de-a gata si o mare iubire. Dragostea e doar o arvuna de la Dumnezeu. Daca o cheltui fara stiinta, nu mai ajungi niciodata la iubirea adevarata. Poate la inceput nu pare mare, dar iubirea, daca se lucreaza, creste tot mai mult. Iubirea nu e emotie, e o putere. Dumnezeu nu e trup si totusi se defineste pe sine ca iubire. Deci, iubirea nu e trup! Sigur, si componenta asta trupeasca intra in iubire, dar nu se reduce totul la ea. Iubirea e o mare putere a omului, primita de sus, o putere care trebuie eliberata si lucrata de fiecare in parte. Spun eliberata, pentru ca cel mai adesea ne iubim pe noi insine, si atunci iubirea este inchisa in noi, se invarte in cerc. Este o iubire egoista, intoarsa catre sine, in loc sa fie libera si sa nu ceara nimic in schimb.
- Iubirea adevarata e intotdeauna libera?
- Da, iubirea adevarata afirma libertatea celuilalt. Nu incearca sa-l stapaneasca. Aici se greseste cel mai mult in relatii, cand unul incearca sa-l transforme pe celalalt, sa-l ajusteze dupa gustul propriu. Cand iubesti, trebuie sa iesi din tine in sensul de a incerca sa-l traiesti pe celalalt, sa-l intelegi pe celalalt, sa vezi lumea prin ochii lui. Daca ii calci libertatea, apare instinctul de aparare. Si se va inchide in el. Se va feri de tine, se va simti agresat. Intr-o relatie trebuie sa existe un balans intre apropiere si distanta. Trebuie sa-i pastrezi celuilalt taina, sa n-o spulberi. Sa nu incerci sa cotrobai in toate cotloanele sufletului lui, sa nu intri cu excavatorul peste flori. Tupeul, indrazneala distrug misterul celuilalt. Exercitiul acesta al iesirii din noi insine uneori e dureros, inseamna sa parasesti o pozitie sigura, sa iesi din confortul felului tau de a fi, adoptand felul celuilalt de a fi. Dar numai asa te poti largi, te poti imbogati si poti transforma iubirea in cale de cunoastere. Daca ramai in tine insuti, esti foarte sarac. Ba, mai mult, te trezesti ca toti iti intorc spatele. Te trezesti singur.
- Ar trebui atunci sa cultivam toleranta in dragoste?
- Ar trebui sa facem exercitiul alteritatii, nu al tolerantei. Toleranta e un fel de ingaduinta fata de ceva ce tie nu-ti convine, presupui ca celalalt are niste defecte pe care tu, din marinimie, le treci cu vederea. Adica toleranta presupune mandria. Or, intr-o relatie de iubire tu nu ai dreptul sa consideri felul tau de a fi mai bun ca al celuilalt, n-ai voie sa ceri celuilalt sa se schimbe, trebuie sa-ti ceri tie sa-l suporti pe celalalt. In iubire, nu trebuie sa te preocupe binele tau, ci trebuie sa te pui pe tine in slujba celuilalt, preocuparea ta sa fie devenirea lui. Scopul lui nu e sa te infrumuseteze pe tine, sa te faca sa te simti mai frumos si mai bun. Iubirea traita drept schimba oricum lucrurile in bine. Faptul ca ma daruiesc total, ca ma arat jertfitor il face si pe celalalt sa se corecteze, sa se simta, il schimba in bine. Parintele Teofil Paraian spunea ca dragostea niciodata nu calculeaza si dragostea totdeauna calculeaza. Cum vine asta? Pai, niciodata nu calculeaza ce daruieste, ca sa-i atraga atentia celuilalt uite, cate am facut pentru tine, acum da-mi si tu la fel. Si in acelasi timp calculeaza mereu cat primeste, ca sa poata da mai mult. Asta e iubirea adevarata. Cu parintele Teofil Paraian si parintele staret Iustin
- Cateodata, oricate ai face pentru celalalt, el ramane indiferent si nu-ti intoarce nici o farama de dragoste. Cum stii care e omul pentru care merita sa dai tot?
- In ordinea fireasca, important e sa nu te implici intr-o relatie pana nu esti sigur de ea. Potentialul de afectiune, de iubire, trebuie pastrat pana gasesti o persoana cu care te potrivesti cu adevarat, cu care sa ai in primul rand o potrivire sufleteasca, nu trupeasca. Apoi, un om de calitate, daca a intalnit un alt om de calitate si se jertfeste pana la capat, reuseste sa-l invinga pe celalalt prin iubire, chiar daca celalalt iubeste mai putin. Iubirea unuia, cu statornicie, poate sa salveze iubirea celuilalt. Am cunoscut multe recuperari miraculoase de relatii care erau in pragul esecului si au ajuns chiar mai puternice si mai profunde ca inainte. Oamenii trebuie sa invete sa aprecieze crizele. Intrebarea mai are insa si o capcana. Daca te opresti la om, risti sa pierzi tot. Daca il ai in minte mereu si pe Dumnezeu, gasesti in jur suficiente persoane care sa merite sa dai tot, fara sa-ti mai fie teama ca ai putea pierde. Nici un om nu merita in sine sa-i dai tot. Pentru ca omul ala nu e ultima realitate, dar Dumnezeul din el, da. In definitiv, prin om ne daruim, de fapt, lui Dumnezeu .


Despre dragoste, cu Parintele Pantelimon, de la Manastirea Oasa

Multumesc lui Andy Pascali si lui Hincu Victor pentru acest material;

Camelicious- All I Could Do Was Cry- Karaoke

Camelicious- All I Could Do Was Cry- Karaoke

Monday, July 25, 2011

Totul va fi bine

Filmarile dateaza din 1991, sala Reduta, pentru cei ce isi mai amintesc de acele spectacole. O mica amintire asupra vremurilor de atunci, a hip-hop-ului anilor '90 si a celor care au facut parte din inceputurile acestui curent muzical.

Totul va fi bine

Filmarile dateaza din 1991, sala Reduta, pentru cei ce isi mai amintesc de acele spectacole. O mica amintire asupra vremurilor de atunci, a hip-hop-ului anilor '90 si a celor care au facut parte din inceputurile acestui curent muzical.

Saturday, July 23, 2011

Nu stiai??????? S-a lansat primul episod din serialul tau preferat!!!!

Daca publicul nu mai putea de dorul lui, lumea se plictisea teribil fara el, nu mai existau subiecte de scandal, de discutii, wall-urile facebookului erau palide....Am lansat special pentru cei mai inraiti fani, o noua surpriza, urmariti cu mare atentie! Nu , nu este filmat noaptea-n Paris!!!!!
Vizionare placuta!:))))

P. S. Sunteti megapenibili daca nu va uitati sau daca nu incercati sa va dati cu parerea, macar un mic dislike!!!:)))) ( am ras, da? Gluma doua puncte:....), hai ca nu va mai retin!!!

Nu stiai??????? S-a lansat primul episod din serialul tau preferat!!!!

Daca publicul nu mai putea de dorul lui, lumea se plictisea teribil fara el, nu mai existau subiecte de scandal, de discutii, wall-urile facebookului erau palide....Am lansat special pentru cei mai inraiti fani, o noua surpriza, urmariti cu mare atentie! Nu , nu este filmat noaptea-n Paris!!!!!
Vizionare placuta!:))))

P. S. Sunteti megapenibili daca nu va uitati sau daca nu incercati sa va dati cu parerea, macar un mic dislike!!!:)))) ( am ras, da? Gluma doua puncte:....), hai ca nu va mai retin!!!

Friday, July 15, 2011

Brasoveni de exceptie: Johannes Honterus

Umanistul care a intemeiat prima tipografie din Transilvania

Johannes Honterus, născut Austen (n. 1498, Brașov - d. 23 ianuarie 1549, Brașov) a fost un învățat umanist sas, reformator religios al sașilor din Transilvania, fondatorul gimnaziului săsesc din Brașov, din curtea Bisericii Negre, actualul liceu Johannes Honterus. Numele de Honterus, pe care îl folosește mai târziu, este forma latinizată derivată din "Honter", denumirea săsească a cuvântului Holler sau Holunder (în traducere soc). Prin activitatea sa vastă și multilaterală, a dobândit încă din viață un meritat renume, ce a depășit granițele țării în care a trăit.
Tatăl său, Georg Austen (ori Aust), maistru tabacar, poseda și o fermă, aparținea burgheziei înstărite din Brasov. Fiul său, Johannes, a primit o educație solidă, probabil de la calugarii dominicani. În anul 1520 se înscrie la universitatea din Viena sub numele de Johannes Aust, unde primește deja în anul 1522 gradul de"Baccalaureus", iar în anul 1525 titlul de "magister artium", de data aceasta pe numele de Johannes Holler Coronensis (Kronstadt = Orașul Coroanei). În timpul asediului Vienei de către armatele Imperiului Otoman, în 1529, Honterus se refugiază la Regensburg, la istoricul Johannes Turmair-Aventinus. În acest timp purta deja numele de Johannes Hynter-Hunterus. În 1530, predă la Universitatea Iagellonă din Cracovia (Polonia), sub numele de Johannes Georgii de Corona, Artium Magister Viennesis. În același an publică primele sale lucrări, o descriere a lumii și o gramatica latină. În următorii trei ani se află la Basel, centrul umanismului european din acel timp, în special prin persoana lui Erasmus din Rotterdam. În Basel învață gravura în lemn și se inițiază în arta tipografiei. Aici tipărește în 1532 cunoscuta reprezentare cartografică a Transilvaniei.
În 1533 Honterus se întoarce la Brașov, se căsătorește în 1535, este ales în "Adunarea celor o sută", iar în 1536 devine Consilier Comunal, in timpul mandatului de primar al lui Lucas Hirscher. În Brașov a înființat una din primele tipografii din Transilvania (începând cu 1529 a funcționat o tipografie la Sibiu, concomitent cu tipografia lui Gaspar Heltai de la Cluj). Printre altele, Honterus tipărește în 1543 cartea "Reformationsbüchlein für Kronstadt und das Burzenland" ("Cărticica de reformă pentru Brașov și Țara Bârsei") și "Apologia", iar în 1547, "Kirchenordnung aller Deutschen in Siebenbürgen" ("Regulamentul bisericilor tuturor germanilor din Transilvania"), care cuprindeau principalele teze ale reformei evanghelice a bisericii sașilor din Transilvania, de inspirație luterană. În 1546 a fost înființată la Brașov, la insistențele lui Honterus, prima fabrică de hârtie din regiune, care va livra hârtie și în Țara Românească și Moldova.
Johannes Honterus se interesează în mod deosebit de educația tineretului. El reorganizează vechea școală orășenească de limbă germană din Brașov, ce data din 1388. În 1541, se construiește o nouă clădire pentru școală, în locul unei mănăstiri, iar un an mai târziu, clădirea unei biblioteci proprii a școlii. În 1542, are loc, în cadrul școlii, prima reprezentație teatrală din regiune. Honterus elaborează un regulament de funcționare a școlii, "Constitutio Scholae Coronensis" (1543) și pune bazele unei organizații a elevilor, "Coetus", unde elevii aveau multă libertate de decizie și acțiune, cu scopul dezvoltării și pregătirii lor pentru viața în societate. Gimnaziul umanist înființat de Honterus a jucat un rol deosebit în viața culturală a Transilvaniei și a rămas până în zilele noastre o instituție de prestigiu. Johannes Honterus moare la 23 ianuarie 1549 în Brașov și este înmormântat în Biserica Neagră.
În curtea Bisericii Negre din Brașov se află Statuia lui Johannes Honterus, o operă a sculptorului berlinez Haro Magnussenm, dezvelită în 21 august 1898. Pe soclul monumentului se află două basoreliefuri din bronz. Placa de pe latura vestică îl arată pe umanist în tipografia sa, unde s-au realizat primele tipărituri în anul 1539, iar cea de pe latura estică prezintă scena în care Johannes Honterus acordă împărtășania unui bolnav în prezența familiei acestuia.
Harta lumii, realizata de J. Honterus,1552
Casa natala a lui Johannes Honterus, Str: Balcescu Nr: 40 ( germ. Schwarzgasse)
 Biblioteca din Brasov fondata de J. Honterus, in 1547 se afla in Curtea Bisericii Negre In cadrul bibliotecii erau pastrate volume importante, traduceri din operele scriitorilor antici, carti bisericesti, lucrari de filozofie si istorie, chiar si carti provenite de la bibliotecile din Constantinopol.
Corpul central al liceului Johannes Honterus, astazi
Gimnaziul de fete Honterus, fondat 1913, actualmente maternitatea din Brasov
Corpul A, al liceului J. Honterus, cladirea rosie, cea verde este Casa Parohiala a Bisericii Negre
Harta Germaniei, 1552, J. Honterus
Statuia este realizata din bronz de catre artistul berlinez Harro Magnussen, are 2,5 metri si se afla pe un soclu de granit cu o inaltime de 2,6 metri. Personalitatea este reprezentata aratand cu mana dreapta inspre scoala infiintata de catre el, iar in mana stanga tinand o carte deschisa inscriptionata cu titlurile „Regulamentul Scolar” si „Cartea Reformei”.Statuia a fost inaugurata cu ocazia implinirii a 400 de ani de la nasterea lui Johannes Honterus, iar la festivitate au participat nume rezonante precum: Ioan Micu Moldovan, dr. Corneliu Diaconovici, Rudolf Virchow etc
Corpurile B si C ale liceului Honterus

Harta Transilvaniei/Siebenburgen,1532


Harta Transilvaniei realizata de J. Honterus


Harta Europei de est, realizata de J. Honterus , 1552


Brasoveni de exceptie: Johannes Honterus

Umanistul care a intemeiat prima tipografie din Transilvania

Johannes Honterus, născut Austen (n. 1498, Brașov - d. 23 ianuarie 1549, Brașov) a fost un învățat umanist sas, reformator religios al sașilor din Transilvania, fondatorul gimnaziului săsesc din Brașov, din curtea Bisericii Negre, actualul liceu Johannes Honterus. Numele de Honterus, pe care îl folosește mai târziu, este forma latinizată derivată din "Honter", denumirea săsească a cuvântului Holler sau Holunder (în traducere soc). Prin activitatea sa vastă și multilaterală, a dobândit încă din viață un meritat renume, ce a depășit granițele țării în care a trăit.
Tatăl său, Georg Austen (ori Aust), maistru tabacar, poseda și o fermă, aparținea burgheziei înstărite din Brasov. Fiul său, Johannes, a primit o educație solidă, probabil de la calugarii dominicani. În anul 1520 se înscrie la universitatea din Viena sub numele de Johannes Aust, unde primește deja în anul 1522 gradul de"Baccalaureus", iar în anul 1525 titlul de "magister artium", de data aceasta pe numele de Johannes Holler Coronensis (Kronstadt = Orașul Coroanei). În timpul asediului Vienei de către armatele Imperiului Otoman, în 1529, Honterus se refugiază la Regensburg, la istoricul Johannes Turmair-Aventinus. În acest timp purta deja numele de Johannes Hynter-Hunterus. În 1530, predă la Universitatea Iagellonă din Cracovia (Polonia), sub numele de Johannes Georgii de Corona, Artium Magister Viennesis. În același an publică primele sale lucrări, o descriere a lumii și o gramatica latină. În următorii trei ani se află la Basel, centrul umanismului european din acel timp, în special prin persoana lui Erasmus din Rotterdam. În Basel învață gravura în lemn și se inițiază în arta tipografiei. Aici tipărește în 1532 cunoscuta reprezentare cartografică a Transilvaniei.
În 1533 Honterus se întoarce la Brașov, se căsătorește în 1535, este ales în "Adunarea celor o sută", iar în 1536 devine Consilier Comunal, in timpul mandatului de primar al lui Lucas Hirscher. În Brașov a înființat una din primele tipografii din Transilvania (începând cu 1529 a funcționat o tipografie la Sibiu, concomitent cu tipografia lui Gaspar Heltai de la Cluj). Printre altele, Honterus tipărește în 1543 cartea "Reformationsbüchlein für Kronstadt und das Burzenland" ("Cărticica de reformă pentru Brașov și Țara Bârsei") și "Apologia", iar în 1547, "Kirchenordnung aller Deutschen in Siebenbürgen" ("Regulamentul bisericilor tuturor germanilor din Transilvania"), care cuprindeau principalele teze ale reformei evanghelice a bisericii sașilor din Transilvania, de inspirație luterană. În 1546 a fost înființată la Brașov, la insistențele lui Honterus, prima fabrică de hârtie din regiune, care va livra hârtie și în Țara Românească și Moldova.
Johannes Honterus se interesează în mod deosebit de educația tineretului. El reorganizează vechea școală orășenească de limbă germană din Brașov, ce data din 1388. În 1541, se construiește o nouă clădire pentru școală, în locul unei mănăstiri, iar un an mai târziu, clădirea unei biblioteci proprii a școlii. În 1542, are loc, în cadrul școlii, prima reprezentație teatrală din regiune. Honterus elaborează un regulament de funcționare a școlii, "Constitutio Scholae Coronensis" (1543) și pune bazele unei organizații a elevilor, "Coetus", unde elevii aveau multă libertate de decizie și acțiune, cu scopul dezvoltării și pregătirii lor pentru viața în societate. Gimnaziul umanist înființat de Honterus a jucat un rol deosebit în viața culturală a Transilvaniei și a rămas până în zilele noastre o instituție de prestigiu. Johannes Honterus moare la 23 ianuarie 1549 în Brașov și este înmormântat în Biserica Neagră.
În curtea Bisericii Negre din Brașov se află Statuia lui Johannes Honterus, o operă a sculptorului berlinez Haro Magnussenm, dezvelită în 21 august 1898. Pe soclul monumentului se află două basoreliefuri din bronz. Placa de pe latura vestică îl arată pe umanist în tipografia sa, unde s-au realizat primele tipărituri în anul 1539, iar cea de pe latura estică prezintă scena în care Johannes Honterus acordă împărtășania unui bolnav în prezența familiei acestuia.
Harta lumii, realizata de J. Honterus,1552
Casa natala a lui Johannes Honterus, Str: Balcescu Nr: 40 ( germ. Schwarzgasse)
 Biblioteca din Brasov fondata de J. Honterus, in 1547 se afla in Curtea Bisericii Negre In cadrul bibliotecii erau pastrate volume importante, traduceri din operele scriitorilor antici, carti bisericesti, lucrari de filozofie si istorie, chiar si carti provenite de la bibliotecile din Constantinopol.
Corpul central al liceului Johannes Honterus, astazi
Gimnaziul de fete Honterus, fondat 1913, actualmente maternitatea din Brasov
Corpul A, al liceului J. Honterus, cladirea rosie, cea verde este Casa Parohiala a Bisericii Negre
Harta Germaniei, 1552, J. Honterus
Statuia este realizata din bronz de catre artistul berlinez Harro Magnussen, are 2,5 metri si se afla pe un soclu de granit cu o inaltime de 2,6 metri. Personalitatea este reprezentata aratand cu mana dreapta inspre scoala infiintata de catre el, iar in mana stanga tinand o carte deschisa inscriptionata cu titlurile „Regulamentul Scolar” si „Cartea Reformei”.Statuia a fost inaugurata cu ocazia implinirii a 400 de ani de la nasterea lui Johannes Honterus, iar la festivitate au participat nume rezonante precum: Ioan Micu Moldovan, dr. Corneliu Diaconovici, Rudolf Virchow etc
Corpurile B si C ale liceului Honterus

Harta Transilvaniei/Siebenburgen,1532


Harta Transilvaniei realizata de J. Honterus


Harta Europei de est, realizata de J. Honterus , 1552


Friday, July 8, 2011

Brasoveni de exceptie: Apollonia Hirscher

Sotie de negustor, de origine germana ( sasoaica), data nasterii necunoscuta, anul decesului 1547. Sotie a negustorului brasovean si a judelui (primarului) orasului, castelan al cetatii Branului, Lucas Hirscher, innobilat in cele din urma. Dupa moartea sotului ei, 1541, a preluat conducerea afacerilor ce se intindeau pana in Austria si Turcia, pe care le-a dus la bun sfarsit, fara sa tina seama de faptul ca negotul si politica erau la acea vreme treburi barbatesti. A intemeiat mai multe fundatii si a donat o mare parte din averea ei, poporului. Printre altele a donat, in 1545, " Casa Negustorilor", situata la coltul Pietii Sfatului si a strazii Hirscher. Acolo se aflau, standurile mestesugarilor si cantarul orasului. In pivnita se desfasura negotul de vinuri.
Conform povestirilor văduva Apollonia Hirscher, avea o fată, care în urma unei morţi aparente, a fost înmormântată cu tot felul de bijuterii pe ea. Peste noapte nişte hoţi o jefuiesc, şi pentru un inel vor să-i taie degetul fetei, care se trezeşte. În amintirea întoarcerii miraculoase a fetei, cu ajutorul arhitectului Schuller, a construit o casă cu arcade pe strada Michael Weiss. În amintirea acestei întâmplări, Apollonia Hirscher şi fiica sa sunt reprezentate într-o frescă pe frontonul clădirii de pe strada Michael Weiss 22. Aceasta casa a deservit ca banca nationala saseasca, care a donat bani, printre altele, pentru constructia hotelului Krone (Coroana). Fosta Casa Negustorilor astăzi găzduieşte galeriile Corona si a purtat numele de " Cerbul Carpatin", in vremea comunismului.
Familia Hirscher a avut un rol foarte important in viata brasovului secolului al XVI-lea, printre putinele dovezi ramanand Casa Negustorilor, cea mai mare, lunga constructie ( 60m) de la acea vreme si cronica orasului gasita in varful turnului Casei Sfatului.
De mentionat este ca Lucas Hirscher, judele/primarul orasului a sprijinit traducerea evangheliei ortodoxe la solicitarea Diaconului Coresi, contribuind la cheltuiala executarii acesteia, inlocuind astfel slavona din bisericile ortodoxe cu limba romana.
Casa Negustorilor astazi

Casa Negustorilor, astazi

Casa construita de catre A Hirscher cu fresca, chipul ei si a ficei sale

Fresca Apollonia Hirscher de pe Casa ce a servit drept Banca
Casa Negustorilor , 1920, inainte de renovarea sa



Portretul judelui
Braşovului

Lucas Hirscher (1482 - 1541)
 pictat în 1535 de Gregorius

Vedere, Strada Michael Weiss, casa cu fresca Apollonia Hirscher, Banca Nationala

Fosta Casa a Negustorilor sau "Podul Batausilor", inainte de renovarea sa, anii 1900