Sunday, October 13, 2013

Operaţiunea Paperclip a dus în SUA 1600 de oameni de ştiinţă nazişti Criminali de razboi şi ofiţeri SS au căpătat poziţii proeminente în comunitatea ştiinţifică din SUA "Paperclip" înseamnă agrafă de birou.

Operaţiunea Paperclip a dus în SUA 1600 de oameni de ştiinţă nazişti Criminali de razboi şi ofiţeri SS au căpătat poziţii proeminente în comunitatea ştiinţifică din SUA "Paperclip" înse
amnă agrafă de birou. Un nume inofensiv sub care se ascunde una dintre cele mai mari minciuni ale secolului XX. 1600 de oameni de ştiinţă nazişti au fost duşi în SUA, după cel de-al Doilea Război Mondial. Majoritatea erau susţinători convinşi ai ideilor naziste, ofiţeri SS, lideri ai celui de-al treilea Reich şi criminali de război. Serviciile secrete ale SUA le-au "curăţat" biografiile şi CV-urile şi, astfel, aceştia au primit cetăţenie americană şi au fost angajaţi să lucreze pentru armata SUA sau pentru diferite institute de cercetare. Faptul ca în SUA, aceşti oameni de ştiinţă nazişti au pus bazele unor institute şi programe de cercetare (inclusiv programul spaţial al NASA), discipline, teorii, orientări educaţionale, oferă o perspectivă terifiantă. Sau, mai degrabă, ne ajută să înţelegem mai bine de ce ştiinţa contemporană este atât de destructiv orientată şi de ce educaţia este atât de defectuoasă. Ultima bătălie a celui de-al Doilea Război Mondial nu s-a dat pe câmpul de lupta, ci a reprezentat o cursă disperată pentru a pune mâna pe tehnologia celui de-al Treilea Reich. În 1945, Aliaţii se confruntaseră deja cu o parte dintre rezultatele tehnologice ale nemţilor în domeniul militar: rachete teleghidate, farfurii zburătoare, avioane cu reacţie. Ei se temeau să nu existe alte proiecte secrete. După o cursă disperată, agenţiile de spionaj ale SUA au reuşit să pună mâna pe o cantitate uriaşă de documentaţie ştiinţifică şi au dus în SUA sute de oameni de ştiinţă germani, pentru a-i interoga despre cercetările şi proiectele lor. Nu era vorba numai de tehnologie militara, ci şi de experimente de control mental, cercetări medicale, sociale, electronice, aeronautice, de fizică atomică. Apoi, din aproape în aproape, s-a ajuns la ideea de a-i aduce pe aceşti oameni de ştiinţă în SUA, împreună cu familiile lor, şi a-i angaja să lucreze în cadrul proiectelor ştiinţifice americane. Operaţiunea LUSTY - vânătoarea de tehnologie aeronauticăÎncă din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, serviciile de spionaj ale armatei SUA aveau în obiectiv, printre altele, investigaţii privind tehnologia militară germană. Echipe speciale erau trimise pe front sau în Germania pentru a pune mâna pe rapoarte tehnice şi ştiinţifice, arme, avioane, echipamente, inclusiv rămăşiţele avioanelor prăbuşite, pentru a extrage cât mai multe informaţii. Echipele de spionaj tehnic ale SUA erau antrenate la o şcoală militară specială din Ohio. Acestora li se adăugau 32 de unităţi de spionaj tehnologic ale Aliaţilor. La încheierea razboiului, în 1945, spionajul tehnologic a fost declarat una dintre priorităţile serviciilor secrete ale SUA. Atunci a fost demarată operaţiunea LUSTY, care se referea la exploatarea tehnologiei aeronautice secrete a Luftwaffe (aviaţia armatei naziste). LUSTY a demarat, cu scopul de a extrage maximul de beneficii din documentele ştiinţifice, facilităţile de cercetare şi echipamentele aeronautice ale aviaţiei naziste. Operaţiunea avea două echipe şi direcţii de acţiune: prima, sub comanda colonelului Harold R. Watson, fost pilot de testare, colecţiona avioane şi arme, pentru analiza lor în SUA. Cea de-a doua echipă recruta oameni de ştiinţă, căuta documente ştiinţifice şi investiga laboratoarele de cercetare şi platformele de testare. Echipa lui Watson a recrutat rapid un număr de piloţi de testare germani pentru a transporta aeronavele germane în SUA. În mod similar, au fost recrutaţi şi cercetători ştiinţifici, iniţial pentru a traduce documentaţia şi a da anumite explicaţii tehnologice. Ulterior, ei au fost "păstraţi" în SUA ca "resursă intelectuală". Proiectul s-a extins gradat şi pentru alte domenii, nu doar pentru aeronautică. Oamenii de ştiinţă germani au ales SUA Pierderea razboiului era iminentă pentru Germania , încă de la începutul anului 1945. Propaganda nazistă, una dintre cele mai eficiente în ceea ce priveşte manipularea maselor, încuraja populaţia vorbind de "armele minune" care vor distruge armatele aliaţilor, inclusiv de celebrele rachete V2, care ar fi făcut imposibilă apropierea oricăror avioane de Berlin. Totuşi, în diferite cercuri, existau oameni suficient de realişti, care să aibă în vedere anumite planuri pentru eventualitatea pierderii războiului. În fabrica de rachete din Peenemunde, directorul tehnic Wehrner von Braun a intuit iminenţa capitulării, datorită ordinelor contradictorii primite de la ofiţerii superiori SS. În cadrul unei întâlniri secrete cu apropiaţii săi, el a avansat ideea că superioritatea tehnologică a germanilor poate fi o "carte-blanche" pentru oamenii de ştiinţă. Negociind diferitele resurse tehnologice şi ştiinţifice, aceştia vor putea beneficia de un tratament privilegiat din partea aliaţilor, după pierderea războiului. În viziunea sa, ei puteau să aleagă cui să se predea - URSS-ului, Angliei sau SUA - şi au ales SUA. În eventualitatea unui atac asupra fabricii din Peenemunde, 14 tone de documentaţie au fost ascunse în minele din munţi. Toată această documentaţie a fost predată ulterior serviciilor secrete ale SUA. Victoria forţelor aliaţilor în Europa s-a proclamat pe 7 mai 1945, odată cu capitularea armatei germane. La scurt timp după aceea, Magnus von Braun, fratele profesorului dr. Wehrner von Braun, a fost trimis să contacteze autorităţile americane şi să le informeze că mulţi dintre cercetătorii şi tehnicienii de la staţia de rachete Peenemunde, care fugiseră după învingerea Germaniei, trăiau în sătucurile împrăştiate în munţii Alpi şi erau dispuşi să se predea armatei SUA. Overcast şi Paperclip - "Vânatoarea de capete" 150 de oameni de ştiinţă au fost curând contactaţi şi investigaţi de serviciile secrete americane. Toţi au fost angajaţi cu contracte (pentru început, de cinci ani), în SUA. Primii dintre ei au început să lucreze pentru armata SUA chiar de la jumătatea anului 1945. SUA s-a angajat să aibă grijă de familiile acestora în Germania şi ulterior să le aducă familiile în SUA. Aşa a început Operaţiunea "Overcast", rebotezată ulterior "Paperclip". Realizând progresul tehnologic şi ştiinţific al Germaniei Naziste, autorităţile americane nu au văzut decât avantaje în aducerea acestor oameni de ştiinţă în SUA. Dar cel mai mare avantaj era, în viziunea lor, ca aceştia să nu ajungă să lucreze pentru Uniunea Sovietică, marele inamic al Americii. După încheierea razboiului, a început vânătoarea criminalilor de razboi - ofiţerii superiori SS şi Gestapo şi liderii partidului nazist. Dar în afara serviciilor secrete "clasice" existau şi cele care "vânau capete" - aşa cum fac acum corporaţiile care caută să angajeze oamenii cei mai performanţi. O agenţie specială se ocupa de recrutarea cercetătorilor şi tehnicienilor germani pentru a lucra la proiectele de cercetare americane: Joint Intelligence Objectives Agency (JIOA), sub conducerea capitanului Bosquet N. Wev. "Vânătoarea de capete", familiară pe piaţa muncii în ultima vreme, nu e prin urmare, ceva foarte nou . . . Operaţiunea a primit numele de "Paperclip" (cuvânt care înseamnă agrafă de birou) de la agrafa cu care formularul de imigrare era ataşat documentelor personale ale "recruţilor ştiinţifici", acest formular fiind o promisiune implicită a naturalizării sau acordării cetăţeniei americane. Sub auspiciile acestui program, urmat de alte programe similare până în anii '70, peste 1600 de oameni de ştiinţă germani au fost aduşi, pe ascuns, în SUA împreună cu familiile lor şi li s-a acordat cetăţenie. Politica guvernului SUA declara că "naziştii convinşi" şi criminalii de război nu au dreptul să intre pe teritoriul SUA. Din acest motiv, proiectul Paperclip a fost controversat încă de la început şi desigur, clasificat, pentru a evita discuţiile publice. Paperclip, între versiunea oficiala şi manevrele CIA Preşedintele SUA, Harry Truman, a autorizat în 1946 demararea oficială a proiectului Paperclip. La ora respectivă, primii 150 de oameni de ştiinţă fusesera deja aduşi şi angajaţi în SUA. Truman a introdus un amendament privind "inadmisibilitatea foştilor membrii ai Partidului Nazist, a suporterilor activi ai nazismului şi militarismului". Directorul JIOA a replicat că oamenii de ştiinţă germani erau numai formal membri ai organizaţiilor naziste (lucru obligatoriu pentru a putea ocupa anumite funcţii importante) şi erau politic inactivi. Convenabil, dar discutabil, în actele tuturor "recruţilor ştiinţifici" importaţi de SUA se regăseşte - aşa cum a reieşit după declasificarea documentelor respective din Arhivele Naţionale ale SUA - aceeaşi formulă: "membru formal al Partidului Nazist, politic inactiv". Responsabilă cu investigarea trecutului oamenilor de ştiinţă propuşi pentru angajare şi imigrare în SUA, Agentia JIOA a finalizat cercetările pentru primul lot şi a înaintat primele dosare Departamentului de Stat şi Departamentului de Justiţie în februarie 1947. Reprezentantul Departamentului de Stat a declarat că dosarele erau acuzatoare şi că toţi cei selectionaţi sunt "nazişti convinşi", astfel că toate cererile de acordare a vizei au fost respinse. Wev, directorul JIOA, a scris un memoriu în care avertiza asupra faptului că oamenii de ştiinţă respectivi, dacă ar fi fost trimişi înapoi în Germania, vor putea fi folosiţi de inamicii Americii, şi această posibilitate ar reprezenta o ameninţare mult mai mare decât convingerile lor naziste. El se referea la precauţiile Departamentului de Stat în termeni ireverenţioşi: "eforturile de a lovi în continuare un cal nazist deja mort". Acelaşi personaj considera că, după înfrângerea Germaniei, comunismul era o ameninţare mult mai mare decât nazismul. Nu este pentru prima dată în istoria serviciilor secrete când conducătorii acestora, convinşi că ştiu ei mai bine care este interesul naţional şi binele public, iau decizii peste capul preşedinţilor SUA şi al organizaţiilor democratice. Şi în cazul proiectului Paperclip, serviciile secrete şi-au urmat cu tenacitate scopul propus şi au reuşit până la urmă să aducă în SUA toate persoanele vizate. Conexiuni la vârf între CIA şi spionajul nazist Comandantul Wev a decis să ocolească legea şi a găsit sprijin la CIA. După ce JIOA a început investigaţiile pentru realizarea dosarelor oamenilor de ştiinţă nazişti, directorul CIA, Allen Dulles s-a întâlnit cu liderul spionajului nazist, Reinhard Gehlen şi au găsit împreună soluţia. Gehlen le-a oferit americanilor reţeaua amplă de spionaj pe care reuşise să o infiltreze în URSS, în schimbul promisiunii că SUA vor "importa" întreaga sa unitate de spionaj, care urma să continue să funcţioneze în cadrul CIA. În acelaşi sens, Dulles a dat ordin să fie rescrise dosarele oamenilor de ştiinţă germani pentru eliminarea tuturor elementelor incriminatoare. Importarea spionilor, dar şi a cercetărilor "ştiinţifice" din domeniul spionajului, este o explicaţie posibilă pentru proliferarea ulterioară la nivelul CIA a proiectelor nebuneşti de genul ARTICHOKE, MK-ULTRA, Midnight Climax (proiecte de manipulare mentală incluzând tehnici de interogare). Aşa se face că dosarele oamenilor de ştiinţă au fost "curăţate" de orice referire la nazism şi, până în 1955, numai în cadrul proiectului Paperclip, peste 700 de oameni de ştiinţă germani au primit cetaţenie americană şi poziţii proeminente în comunitatea ştiinţifică americană. Mulţi dintre ei fuseseră ofiţeri SS, membri ai Gestapo-ului, lideri ai partidului Nazist, făcuseră experimente inumane pe prizonierii de război şi erau criminali de război. Per total, numărul "recruţilor ştiinţifici" se pare însă că depăşeşte 1600 - incluzându-i pe cei aduşi în SUA înainte de 1947 în cadrul altor proiecte colaterale care au continuat şi după 1955. Uluitor este nu doar succesul acestor manevre, ci faptul că au reuşit să fie ascunse faţă de opinia publică. În ciuda unor informaţii şi a unor lucrări care au apărut în anii '70, de-abia în 1985 dezvăluirile despre acest subiect încep să facă vâlvă. Linda Hunt scrie un cutremurător articol de investigaţie în Buletinul Fizicienilor Atomişti (Bulletin of the Atomic Scientists) în 1985, articol în care arată că a examinat mai bine de 130 de rapoarte asupra unor subiecţi ai proiectului Paperclip şi că fiecare dosar fusese modificat pentru a elimina menţiunile privind ameninţarea la adresa securităţii naţionale pe care respectivii o reprezentau. Figuri proeminente: trei exemple Un bun exemplu privind modificarea dosarelor este cazul lui Wehrner von Braun, despre care am mai vorbit. În ceea ce-l priveste, un raport din 18 septembrie 1947 îl considera pe acesta: "o ameninţare la adresa securităţii naţionale". În luna februarie 1948 însă, apare un nou raport care afirmă că "nu există nici o informaţie incriminatoare despre subiect. El nu poate fi o ameninţare din punct de vedere al securităţii." Wehrner von Braun, ofiţer SS, a fost timp de opt ani directorul staţiei de rachete de la Peenemunde şi, sub conducerea lui, au fost produse armele care au devastat Anglia în bombardamentele din 1944-1945. În ciuda acestui fapt, el a fost printre primii recrutaţi de SUA şi angajat de armata americană. Mai mult decât atât, el a devenit celebru la începutul anilor '60 ca director al centrului spaţial NASA, Marshall Space Flight Center şi este considerat "părintele" programului spaţial al SUA. Probabil cel mai proeminent medic adus în SUA de proiectul Paperclip a fost doctorul Hubertus Strughold. În timpul războiului, el a fost director al Institutului aeromedical al Luftwaffe (aviaţia nazistă). Naziştii au realizat experimente medicale criminale asupra prizonierilor din lagăre. Una dintre temele specifice de cercetare medicală în aviaţie era legată de influenţa condiţiilor extreme de zbor asupra piloţilor - în lagărul de la Dachau, de exemplu, existau anumite camere depresurizate în care se simulau condiţiile de înaltă altitudine. Deşi nu există dovezi care să îl lege personal pe Strughold de aceste experimente, cariera sa de succes atestă afilierea sa, nu doar formală, la Partidul Nazist. Trecutul nazist al lui Strughold a fost uitat pe baza recomandărilor comandantului JIOA însuşi. După ce a lucrat ani de zile în cadrul SAM - School of Aerospace Medicine, Şcoala de Medicină Aerospaţială - aparţinând de Aviaţia Militară a SUA (US Air Force), Strughold este cunoscut acum ca "părintele medicinii spaţiale". Biblioteca de la SAM îi poartă numele şi a primit nenumărate distincţii publice în SUA. Un al treilea exemplu este Erich Traub, care conducea în Germania nazistă un laborator de cercetare privind armele biologice şi lucra sub directa îndrumare a lui Heinrich Himmler (nr. 2 în al treilea Reich, după Hitler). Denumirea conspirativă a acestor cercetări era "Programul de cercetări despre cancer". Traub îşi făcuse studiile în SUA la Institutul Rockefeller în anii '30 şi era implicat în activităţi de propagandă nazistă pe teritoriul SUA încă de atunci. Rămas în Germania după sfârşitul războiului, a lucrat pentru ruşi în cadrul aceluiaşi laborator care urmărea crearea de arme biologice. Adus în SUA în 1952 pentru a fi intervievat ca "expert virusolog" a fost imediat racolat în cadrul proiectului Paperclip. Trecutul nazist şi implicarea sa în rău-famatul program nazist de cercetare pentru obţinerea unor arme biologice au fost şterse cu buretele la solicitarea unor înalţi militari. În SUA, Traub a lucrat la un proiect extrem de controversat de elaborare a unor arme biologice în cadrul bazei experimentale Plum Island. La numai şase ani de la angajarea sa, el a fost numit director al centrului experimental. Aici se realizează, oficial, cercetări asupra bolilor la animale, dar în spatele acestei faţade este vorba de cercetări privind crearea unor virusuri şi arme biologice. Două ramuri ale aceleiaşi organizaţii oculteO altă operaţiune secretă cutremurătoare, asemănătoare proiectului Paperclip, este Proiectul Rat Line (sau Rat Run, fuga şobolanilor) - prin care au fost "salvaţi" ofiţerii superiori ai SS şi Gestapo, marii criminali de război fiind făcuţi scăpaţi în America Latină şi primind noi identităţi. În cadrul Operaţiunii Rat Line este dovedită deja implicarea lojii masonice italiene P2 şi a Vaticanului, precum şi a grupării masonice Cavalerii de Malta. Oficial, Proiectul Paperclip a fost stopat în 1957, când Germania (RFG) a protestat faţă de SUA că a secătuit-o de "resurse umane ştiinţifice". Nu s-a făcut nici un comentariu la nivel diplomatic despre sprijinirea şi protejarea naziştilor de către SUA. Consecinţele acestui proiect sunt incalculabile. Categoric, epoca pe care o trăim este determinată mai mult de acţiunile serviciilor secrete decât de istoria oficială. Faptul că "inteligenţele" aflate în spatele maşinii de război naziste au ajuns să aibă poziţii proeminente în comunitatea ştiinţifică din SUA şi în armata SUA şi-a pus amprenta asupra evoluţiei acestei superputeri. Cruzimea manifestată de armata americană în confruntările militare recente şi arbitrarul acestor războaie nu are de ce să ne mire, pe acest fundal. Pe de altă parte, "frăţia" dintre Thule (societatea secretă ocultă nazistă) şi ordinul american masonic Skull&Bones şi-a spus cuvântul şi, prin proiecte precum Paperclip şi Rat Line, a dus la reunirea celor două ramuri ale aceleiaşi secte satanice. http://www.2012en.ro/2012/04/misterele-istoriei-operatiunea-paperclip/ Cel putin cinci nazisti, fosti asociati ai criminalului de razboi Adolf Eichmann, au lucrat pentru Agentia Centrala de Informatii, afirma documente secrete ale CIA, publicate dupa un scandal rasunator legat de refuzul de a incredinta Congresului american documente legate de criminalii de razboi nazisti. Unul dintre cei in cauza este generalul Reinhard Gehlen, seful serviciului de informatii al armatei germane in timpul celui de-al doilea razboi mondial, care a avut relatii stranse cu serviciile americane de spionaj. Un alt nazist faimos platit de CIA este Klaus Barbie, cunoscut drept “Macelarul din Lyon”, care ispaseste deja o pedeapsa cu inchisoarea, dupa ce a fost judecat de justitia franceza. Potrivit cotidianului “New York Times”, comisia de specialitate a Congresului solicita de trei ani Agentiei Centrale de Informatii sute de mii de pagini de documente din arhivele secrete ale Oficiului pentru Servicii Strategice, predecesorul Agentiei din timpul razboiului. Presiunea timpului Congresul s-a prevalat de o lege din 1998 care cere publicarea totala a dosarelor clasificate despre criminalii de razboi nazisti. Peste un milion de pagini date publicitatii dezvaluie o legatura intre criminalii de razboi si CIA mai puternica decat se credea, inclusiv cazuri de fosti colaboratori ai nazistilor si persoane condamnate pentru crime de razboi angajate de agentia americana. Drept urmare, CIA a consimtit sa ofere Congresului informatii despre fostii criminali nazisti, dar nu si despre colaborarea lor cu CIA dupa razboi. Cand vine vorba despre “Freedom Information Act”, adica amendamentul din Constitutia americana legat de dreptul la informatie, CIA mai are probleme si cu dosarele teroristilor. Uniunea Americana pentru Libertati Civile (ACLU) a castigat un proces prin care cerea Agentiei sa dea publicitatii informatii referitoare la “tratamentul detinutilor aflati in custodia Statelor Unite”, “la decesele inregistrate in randul acestora” precum si la “extradarea unor detinuti sau a altor persoane” catre state cunoscute pentru utilizarea torturii. CIA a incercat sa obtina o derogare, sustinand ca documentele care fac parte din dosarele sale “operationale” nu pot face obiectul cercetarilor. FBI a predat deja astfel de documente catre ACLU, ca urmare a unei plangeri similare depuse de organizatie. Secretul in istorie Diversi cercetatori si oameni de stiinta preocupati de istorie nu pierd ocazia, atunci cand se intalnesc sub diferite pretexte – seminarii, dezbateri publice sau conferinte pe teme de doctorat -, de a discuta vigoarea unor principii ce pareau de mult consacrate. Este si cazul secretului in politica, care, privit prin prisma practicii, a parut cam restrictiv la adresa evenimentelor ce s-au intamplat si continua sa se intample. Si atunci el a fost repede inlocuit cu unul care exprima mai bine realitatile: secretul in istorie. Atunci cand s-au deschis arhivele de la Washington, in urma cu ceva ani, secretele Razboiului Rece au inceput sa devina publice. Rasfoind documente recent declasificate de Statele Unite, jurnalistul Vincent Jauvert a descoperit, pentru “Le Nouvel Observateur”, amploarea unei aliante contra naturii, care i-a facut pe oamenii lui Roosevelt si Truman sa colaboreze cu cei mai de temut criminali ai lui Hitler, cu scopul de a-l invinge pe Stalin. Oricat de hidoasa este aceasta fateta a politicii SUA, gestul de a deschide dosarele secrete ale razboiului rece confirma nivelul de democratie cu care se lauda America. Care alta natiune ar fi capabila sa afiseze dovezile clare ale unui compromis josnic facut intr-o anume perioada istorica? SDECE, MI6 si KGB au recrutat si ele SS-isti sau functionari ai Gestapoului. Insa Parisul, Londra sau Moscova nu sunt dispuse inca sa oficializeze adevaruri murdare de acest fel. Alte dosare In februarie 1954, un ofiter de contraspionaj al armatei americane scria despre un anume Hermann Hofle, cetatean austriac: “Subiectul este punctual si politicos. Ar putea fi un agent fiabil pentru noi, in ciuda trecutului sau legat de SS si Gestapo”. In nota adresata sefilor sai din cadrul Counter Intelligence Corps (CIC), ofiterul nu dadea nici un amanunt despre trecutul lui Hofle, ca si cum aceasta n-ar fi contat. Conform arhivelor biografice ale SS, recuperate de armata americana in 1945, ofiterul stia insa cu certitudine ca potentialul sau colaborator fusese un calau nazist, unul dintre cei care au pus in practica Holocaustul. In 1942, ofiterul superior SS Hermann Hofle indeplinea functia de comandant adjunct al operatiunii Reinhard ce viza exterminarea evreilor care traiau in Polonia ocupata. Hofle – cel care a organizat deportarile din Varsovia, Lublin, Cracovia, Radom, Lvov. Hofle – cel care a supervizat constructia lagarelor mortii de la Sobibor, Treblinka si Belzec. Hofle – cel care a instalat aici camere de gazare si crematorii. Hofle – cel care a reusit sa se sustraga timp de 12 ani urmaririi de catre justitia poloneza – a fost recrutat de CIC in februarie 1954, sub falsul nume de Hans Hartman, si platit cu un salariu lunar de 100 de marci germane. Cariera de spion american a nazistului Hofle nu a durat insa prea mult. CIC s-a dispensat de serviciile sale in iunie 1954, din cauza randamentului nesatisfacator. Fostul SS-ist a fost in cele din urma arestat, in 1961, pentru crime de razboi, insa s-a sinucis inainte de a fi judecat, intr-o inchisoare din Viena. Intrebari Oare cati asemenea nazisti a recrutat US Army, salvandu-i astfel de la urmarirea in justitie si plata corespunzatoare a crimelor infaptuite? Sau prin “exilarea” lor, in siguranta, in America de Sud? In perioada Razboiului Rece, SUA au refuzat sa raspunda unor astfel de intrebari, cu mici exceptii, cum este cazul lui Klaus Barbie, seful Gestapoului din Lyon. Care sa fie motivele refuzului Americii? Acoperirea ofiterilor implicati, conservarea imaginii sale consacrate de salvatoare a Europei si mai ales privarea Moscovei de a se folosi de o tema care i-ar fi venit manusa in activitatile sale tipice de propaganda comunista. Dupa caderea Zidului Berlinului, Washingtonul a inceput sa deconspire o parte din secretele legate de acea perioada, la presiunea ONG-urilor si anumitor parlamentari. Astfel, in 1990, CIA face public dosarul operatiunii Paperclip – recrutarea de catre americani a sute de oameni de stiinta germani (printre care se afla si Wernher von Braun, parintele rachetei V2 si al programului spatial american). ziare.com Printre proiectele ce sfideaza imaginatia se numara un proiect german din timpul celui de-Al Doilea Razboi Mondial. Se vroia crearea unei arme orbitale, ce focaliza o raza de lumina foarte puternica, pentru a distruge tinte aflate la suprafata Pamantului. Schitele initiale ii apartin lui Hermann Oberth, care le-a publicat intr-o lucrare a sa din 1929. Planuise ca o astfel de masinarie sa reflecte razele solare inspre turbine de abur special construite pe suprafata Pamantului pentru a produce electricitate. Costul estimat al proiectului a fost de 3 milioane de marci germane, iar constructia ar fi durat 15 ani. Posibilitatea de a o folosi ca o arma a devenit de interes cativa ani mai tarziu, dupa ce nazistii au ajuns la putere. Operatiunea “Paperclip” si dezvaluirile lui Keck Aliatii au aflat de aceste planuri abia dupa ce americanii au inceput faimoasa intrecere cu sovieticii pentru a recruta oamenii de stiinta germani la sfarsitul razboiului, in timpul operatiunii “Paperclip”. Locotenentul colonel John A. Keck, pe 28 iunie 1945, dezvaluie in timpul unei conferinte de presa de la Paris ca, in afara celor 1.200 de oameni de stiinta germani luati in custodie, reusisera sa dea si peste o adevarata comoara tehnologica. Aparate optice cu vedere de noapte, metode de lansare a rachetelor din submarine, tunuri de artilerie care ar fi lansat proiectile la peste 100 de kilometri sau primele rachete intercontinentale, toate acestea reprezentau o noutate absoluta pentru acea vreme. Dar proiectul care cu adevarat a atras atentia a fost altul. Sonnengewehr – arma solara La centrul de cercetare din Hillersleben inginerii germani planuiau constructia unei statii spatiale, amplasata la o distanta de 8.000 de km fata de Pamant, avand in componenta ei o oglinda uriasa de 3 kilometri patrati. Componentele statiei erau transportate de catre rachete din seria Aggregate, realizate de catre faimosul inginer Wernher von Braun. Alimentarea statiei cu electricitate se facea cu ajutorul unor dinamuri cu abur ce s-ar fi folosit la randul lor tot de razele solare. Astronautii purtau cizme magentice ce ar fi usurat deplasarea. Atunci cand ordinul de tragere era primit, echipajul pozitiona oglinda statiei spre coordonatele oferite, concentrand lumina intr-un punct, o raza care putea incinera totul pe o zona de cativa kilometri. Atunci cand Keck a interogat inginerii germani din Hillersleben, acestia erau convinsi ca va putea fi gata in cinci decenii. Alte posibilitati de folosire a statiei orbitale Oamenii de stiinta au analizat si alte roluri pe care le putea indeplini o astfel de constructie, chiar daca ele erau o prioritate secundara pentru nazisti. Putea fi folosita ca un post de cercetare sau experimentare si s-a analizat si posibilitatea ca aceasta sa fie o rampa de lansare pentru oameni in calatoria lor spre alte planete. Acest ultim ideal era impartasit de Hermann Oberth, dar si de Wernher von Braun. Acesta din urma iese in evidenta deoarece devine din ce in ce mai nemultumit de felul in care erau folosite cercetarile sale. Spre sfarsitul razboiului se axeaza mai mult spre crearea unei rachete capabile sa transporte oameni in spatiu, in ciuda indemnelor conducerii germane, care dorea crearea unor noi rachete cu o raza mai mare si mai distructive. Tocmai din aceasta cauza a si fost retinut de catre Gestapo pentru o scurta vreme. E greu de crezut totusi ca un astfel de proiect ar fi vazut lumina zilei. Necesitatea unor resurse vaste precum si necunoscutele tehnice ar fi oprit din timp constructia, chiar daca exista un efort sustinut. La sfarsitul anului 1957, Oberth era in continuare convins ca aceasta oglinda spatiala ar fi putut deveni realitate, descriind-o ca "arma suprema". Trebuie doar sa amintim ca la 42 de ani de la aselenizare costul transportului unui singur kilogram in spatiu este inca destul de mare, in jur de 20.000 de dolari. Sursa: Ziare.com Sursa articol : http://www.2012en.ro/?s=Paperclip+&x=11&y=16 | Magazin Cultural Ştiinţific

No comments:

Post a Comment