Tuesday, February 11, 2014

Motivele prabusirii regatelor biblice 1250-1100 i.Hr

 

Oamenii de stiinta din Israel si Germania au reusit sa descopere ce a provocat prabusirea vechilor regate din Biblie, a tuturor marilor civilizatii, precum cea egipteana, miceniana din Grecia si Creta, dar si a Regatului lui Israel.

Cauzele prabusirii au fost schimbarile climatice, o perioada lunga de seceta, foametea si migratia in masa.

Intre anii 1.250 si 1.100 i.Hr., toate civilizatiile din regiunea estica a Mediteranei s-au prabusit, scrie Haaretz, citat de ziare.com.

Aceasta este concluzia studiului ce a durat trei ani si care a fost publicat in aceasta saptamana in revista Institutului de Arheologie al Universitatii din Tel Aviv.

Cercetatorii au forat pe fundul lacului Kinneret, cunoscut si sub denumirea de Marea Galileei, la 18 metri adancime si au prelevat probe din sedimentele gasite.

"Polenul este materialul organic care are cea mai mare durata de viata din natura. El a fost dus de vanturi si de curenti, depunandu-se in sedimentele subacvatice", a spus arheologul Dafna Langgut.

Datarea cu carbon a polenului a relevant o perioada de seceta severa intre anii 1.250 si 1.100 i.Hr. O alta transa de sedimente colectate de pe malul vestic al Marii Moarte a oferit rezultate similare.

Dafna Langgut a lucrat la studiu impreuna cu profesorii Israel Finkelstein de la Universitatea din Tel Aviv, Israel, Thomas Litt de la Universitatea din Bonn, Germania si Mordechai Stein de la Universitatea Ebraica din Israel.

Sursa: cultural.bzi.ro

No comments:

Post a Comment