Tuesday, February 18, 2014

Salariul lui Mugur Isarescu lunar: 12.000 de Euro

Adrian Vasilescu, consilier al Guvernatorului BNR, a făcut public, luni, salariul lui Mugur Isărescu de la Banca Naţională: 10.000 de euro brut, lunar.

Adrian Vasilescu dezminte astfel informaţiile conform cărora salariile de la Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) sunt egale cu cele de la Banca Naţională a României, după ce în presă au apăruti veniturile de la ASF ale Lui Dan Radu Rușanu și Daniel Dăianu: 72.000 de euro, respectiv 68.000 de euro pe două luni (noiembrie-decembrie 2013).

“Aşa am ştiut şi eu, că la ASF sunt stabilite salarii identice cu cele de la BNR. Sumele care se vehiculeaza acum şi despre care se spune că sunt identice ca la Banca Naţională, nu mai sunt identice. Salariul guvernatorului la Banca Naţională este cu mult sub ceea ce am auzit la ASF, de 18.000-20.000 de euro. Salariul de baza al guvernatorului este de aproximativ 10.000 de euro şi urcă la aproape 12.000 de euro cu indemnizaţia de la Consiliul de Administraţie. Celelalte salarii sunt mult mai mici”, a declarat Adrian Vasilescu, citat de AGERPRES.

Până în prezent, în declaraţiile de avere ale Guvernatorului, drepturile salariale de la BNR erau acoperite, în dreptul lor fiind scris “conform fişei fiscale”.

Radu Soviani: Salariile ASF sunt potrivit legii


Precizările lui Adrian Vasilescu vin la o zi după ce purtătorul de cuvânt al Autorităţii de Supraveghere Financiară, Radu Soviani, a declarat la Realitatea TV că salariile din instituţia pe care o reprezintă sunt mai mici decât cele de la Banca Naţională.

“ASF a fost, de la început, transparentă în privinţa politicii de salarizare şi cunoaşteţi comunicarea prin care am spus că preşedintele are 14.000 net, prim-vicepreşedintele 12.000, vicepreşedintele la fel. Toate celelalte salarii sunt potrivit legii şi sunt la un nivel mai mic decât cele întâlnite în Banca Naţională a României”, a declarat Radu Soviani pentru Realitatea TV.

Dan Radu Ruşanu, venit brut de peste 72.000 de euro in 2 luni


Reacţia lui Radu Soviani este urmare a informaţiilor publicate de către HotNews care, pe 14 februarie, a prezentat salariile de la ASF.

Conform HotNews, preşedintele ASF, Dan Radu Ruşanu, este cel mai bine plătit angajat, el obţinând în ultimele două luni ale anului 2013 un venit brut total în valoare de 72.094 euro.

Următorul în clasamentul veniturilor este prim-vicepreşedintele instituţiei, Daniel Dăianu, cu 68.043 euro.

Veniturile brute de la ASF- instituţie a statului român care se ocupă cu reglementarea pieţei de capital- includ salarii şi prime lunare.

Pe lista celor mai bine plătiţi angajaţi ai ASF apar şi soţii, foste soţii sau copiii unor politicieni importanţi.

http://cursdeguvernare.ro/adrian-vasilescu-mugur-isarescu-are-un-salariu-de-12-000-de-euro-cu-tot-cu-sporuri.html

 

No comments:

Post a Comment